1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Încă un talent românesc pentru Berlinale

Tânărul regizor Alexandru Petru Bădeliţă a fost selectat să participle la secţiunea Berlinale Talents din cadrul Festivalului de Film de la Berlin, care va începe în 6 februarie.

A câştigat în 2013 premiul pentru cel mai bun film românesc la Festivalul Internaţional de Film Experimental de la Bucureşti (BIEFF). Cu câteva luni mai târziu, participă, alături de cei mai talentaţi tineri cineaşti la nivel mondial, la Berlinale Talents. Secţiunea din cadrul Festivalului de Film de la Berlin e o platformă care aduce laolaltă profesionişti în industria filmului şi actori, regizori, producători, autori şi cameramani aflaţi la începutul carierei. Alex Bade, cum preferă să se prezinte ca artist, are numai 24 de ani şi încă multe de învăţat. Dar reţeta „filmului-terapie”, şi sinceritatea faţă de sine în artă au funcţionat pentru el foarte bine şi până acum.

Într-un interviu pentru DW, realizat de Lavinia Pitu, Alex Bade a vorbit despre Berlinale, despre filmul experimental şi despre noul val în cinematografia românească.

DW: Vei fi în curând absolventul cursurilor de masterat în montaj, la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (UNATC). Cât e de importantă pentru tine prezenţa la Berlinale? Se întrevăd colaborări internaţionale ca urmare a participării tale la acest eveniment de marcă din industria filmului?

A.B.: Am vrut foarte mult să intru în acest program. Este pentru prima dată când aplic şi nu mă aşteptam să fiu ales, însă speram din tot sufletul. Pentru mine este o confirmare a ceea ce fac - a faptului că sunt în direcţia bună. Faptul că vestea a venit într-un moment în care eram destul de descurajat, mi-a făcut bine. Cât despre colaborări, oameni noi, cineaşti - abia aştept să fiu acolo, să îi ascult, să-i văd şi să fur cât mai mult - la figurat, desigur. Spre exemplu, un prim pas a fost făcut de către “Institute for Cultural Diplomacy” - care m-au invitat să ţin un adevărat discurs pe o temă la alegere în cadrul evenimentelor ce se desfăşoară în paralel şi în legătură cu Festivalul de Film din Berlin. Mi-am ales titlul: "Thoughts from the North". Ei încearcă să aducă într-un loc comun cât mai multe poveşti şi oameni care se identifică prin film sau muzică. Sunt curioşi să afle cum stau lucurile acolo de unde vin eu. Cum le văd eu de aici. Asta mi se pare foarte frumos - să fii curios faţă de cel de lângă tine, să încerci să îl inţelegi, să-i fii aproape. Probabil este şi un “defect” regizoral, dar iată că şi alţi oameni doresc să cunoască semenii lor de la capătul lumii, să îi asculte.

DW: Acesta este şi unul dintre scopurile festivalului, să mijlocească un dialog între nume mari în domeniu şi tineri, care aspiră la o carieră în cinematografie. Iar în cadrul Berlinale Talents se organizează anual şi seminarii sau diverse alte programe de coaching pentru fiecare branşă în parte. Pe baza căror criterii ai fost selectat? Ce ar trebui să ştie un tânăr cineast, care se pregăteşte să participle la un astfel de festival?

A.B.: Când am văzut aplicaţia pentru Berlinale Talents mi-am spus: o să dureze o veşnicie să completez toate aceste pagini. Mai erau câteva luni până la deadline. Eu am procedat astfel: am prezentat filmografia - am cules toate filmuleţele la care am lucrat - monteur, sound designer şi în primul rând regizor. Cea mai interesantă parte este cea a “eseurilor”, în care practic le spui: de ce vrei tu să fii acolo, cine eşti, ce îţi place. Nu ştiu ce anume a făcut să fiu selectat, cert e că tot ce am scris a venit din ce am simţit eu pe moment, iar asta nu e chiar cea mai bună abordare atunci când încerci să convingi nişte oameni să aibă încredere în tine. Dar de data aceasta, a mers. Există şi un scurt clip pe care trebuie să îl trimiţi, un fel de video reel. Cred că şi acel scurt filmuleţ a avut ceva de spus.

DW: Cum ai defini stilul tău ca regizor?

A.B.: Stilul meu este foarte personal. Asta mi-a fost spus de foarte multe ori, fie de colegi, fie de către profesori. Am obsesii şi mereu mă schimb. La mine filmul este terapie curată şi face parte din viaţa mea, din cum îmi trăiesc toate experienţele - am nevoie de el aşa cum am nevoie de oameni sau de afecţiune. Eu merg mult pe partea de film experimental pentru că e singura care îmi dă libertate şi care nu are cum să te taxeze pentru că greşeşti, însă uşor mă voi apropia de filmul “cuminte şi serios” - ficţiunea. Mă exprim atât în video cât şi în animaţie.

DW: Cum te poţi impune ca regizor pe o piaţă cu o concurenţă atât de puternică?

A.B.: Pentru moment nu am cum să mă gândesc la a mă impune ca regizor - încerc să fiu un artist cât de cât sincer cu sine.

DW: Finanţarea proiectelor este o problemă pentru mulţi artişti. Tu cum faci să obţii fonduri pentru filmele tale?

A.B.: Toate filmuleţele, care m-au ajutat să ies în diferite festivaluri, au fost produse de UNATC, însă eu nefiind la regie, nu am primit niciodată un buget pentru filmuleţele mele, aşa cum niciodată nu am filmat pe peliculă de film. Practic le-am finanţat din resursele mele. Există şi premii în bani, pe care le primeşti de la diverse festivaluri, iar de la facultate mai poţi utiliza computerele pentru editare, luminile, echipament de sunet, green screen-ul şi o sală unde poţi filma. După facultate, o sa merg cu proiectul în mână la uşa caselor de producţie, cautând un producător şi apoi aplic la Centrul Naţional de Cinematografie (CNC) pentru finanţare, caut sponsori. Acesta este drumul pe care fie eu, fie câştigătorii trofeului de la Berlin de anul trecut, trebuie să îl facă în România.

DW: Cum vezi acest nou val în cinematografia românească? Anul trecut, filmul lui Călin Peter Netzer a câştigat la Berlin Ursul de Aur. Au existat în ultimii ani multe premii importante la diverse festivaluri.

A.B. Putem vorbi despre un nou val în cinematografia românească. Însă fiecare îl vede în felul său. Pentru mine înseamnă film făcut aşa cum simţi. Dacă simţi că filmul funcţionează minimalist - aşa îl realizezi. Dacă vrei să experimentezi minimalismul, fă-o, însă nu degeaba. Momentan, în România se fac filme interesante, chiar de gen, ceea ce înseamnă că regizorii încearcă. Sunt curios şi merg să văd filmele româneşti, iar la UNATC în cadrul Cineclubului FilmMenu - se fac proiecţii săptămânale, la care uneori sunt invitaţi realizatorii şi poţi să le pui întrebări după film. Asta mi se pare extraordinar.

DW: Cu cine te vei întâlni la Berlin? Cum arată programul tău acolo?

A.B.: La Berlinale sper să mă întâlnesc cu următoarea mea idee de film. Tot încerc să o găsesc şi nu ştiu unde s-a ascuns. Bănuiesc că este în Berlin pe undeva. Sunt curios să-l văd pe Michel Gondry. Când revăd imagini din “Eternal Sunshine of a Spotless Mind” mă trec toţi fiorii. Vreau să văd “documentarul experimental” al lui Corneliu Porumboiu şi poate prind proiecţia "Nymphomaniac". Eu am fost şi anul trecut printr-un alt program gratuit şi m-am simţit ca într-o familie. Am cunoscut mulţi studenţi de la şcoala lor de film, am avut discuţii referitoare la proiectele lor cinematografice - atunci mi-am dat seama că şi ei au problemele lor, când vine vorba de a face o echipă, un film, o poveste. Când vezi cele mai bune filme studenţeşti de la ei, ai impresia că au fost făcute undeva pe altă planetă. Mergând acolo, am înţeles că sunt făcute pe pământ, de studenţi la fel de pregătiţi ca cei de la UNATC. Ei poate gândesc un pic mai diferit. Sper să mă întâlnesc cu ei şi acum, în 2014. Am fost şi foarte mândru că am văzut “Poziţia Copilului” înaintea tuturor celor din România.

DW: Vorbind de "Nymphomaniac", al regizorului Lars von Trier, Comisia de Specialitate a CNC a vrut să interzică difuzarea filmului în România. Până la urmă, lungmetrajul va fi difuzat în cinematografe, dar accesul va fi permis numai persoanelor peste 18 ani. Sigur, încă nu cunoaştem conţinutul filmului, pentru că premiera mondială va avea loc la Festivalul Berlinale, dar nu e uşor exagerată reacţia iniţială de a-l interzice?

A.B.: A fost o întreagă discuţie despre asta. Foarte multe filme bune nu ajung pe marile ecrane din România; asta mi se pare mai trist. Pe lângă asta, o comisie care interzice filme ca “Milk” pe motiv că învaţă copii că este ok să fii gay, sau “Nymphomaniac” pentru că e pornografie - ridică semne de întrebare. Cu această “ocazie” au făcut mai multă reclamă filmului, României, BOR-ului. Ştiu că pentru unii este greu de înţeles, dar noi ca oameni suntem şi “sexuali” - filmul vorbeşte despre o extremă. Repet un lucru spus de multe ori: cât de cinic este să spui că a vedea un om cum moare împuşcat este mai tolerabil decât un om care este dezbrăcat sau face sex.

Vă mai recomandăm