1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Încă un eşec european: raporturile cu refugiaţii

Dinspre Tunisia curg, către Italia, valuri de imigranţi. Returnarea în bloc ar fi un gest suicidal pentru Europa, crede, în comentariul său, Stefan Troendle.

default

Imigranţi tunisieni pe insula Lampedusa

Ministrul de Interne al Italiei se numeşte Roberto Maroni şi provine din Lega Nord, formaţiunea politică avându-l ca şef pe populistul de dreapta Umberto Bossi. Nu a trecut mult timp de când Bossi oferea o soluţie radicală pentru rezolvarea problemei refugiaţilor care se apropiau de ţărmurile Italiei plutind pe Mediterana: focuri de armă. Însuşi Maroni spunea, acum doi ani, că împotriva acestor refugiaţi trebuie "să fii rău".

În anul 2009, Italia a cadorisit Libia cu şase nave rapide pentru patrularea costieră şi a semnat un acord cu regimul condus de Muammar Ghaddafi. Rezultatul a fost capturarea sistematică a celor ce pornesc din Libia către nord - inclusiv a transfugilor calificaţi pentru a depune cereri de azil. Numărul cazurilor a scăzut simţitor şi, ca atare, toţi cei ce mai ajungeau pe insula italiană Lampedusa erau de urgenţă transferaţi mai departe, către partea continentală a ţării.

Un acord similar celui încheiat cu Libia funcţiona şi în relaţia cu Tunisia. Cererile de azil venite din partea cetăţenilor tunisieni erau, în general, respinse, iar pentru cei veniţi cu bărcile peste mare se organizau repatrieri în masă. Italia se lăuda că a rezolvat problema imigranţilor.

Ce valoare au astfel de acorduri se poate vedea zilele acestea. Presiunea migraţiei este continuă. Multe societăţi din nordul Africii sunt în curs de răsturnare, unele se prăbuşesc de-a dreptul. Ce va urma în Egipt nu este greu de imaginat: ţara trăieşte de pe urma canalului Suez şi a turismului; or prea mulţi turişti nu vor alege Egiptul, în viitorul imediat. Şi ce se va întâmpla în cazul în care libienii consideră că s-au săturat de Ghaddafi?

Cât de disperat trebuie să fie un om pentru a-şi părăsi ţara, punându-şi viaţa în pericol fără să ştie ce îl aşteaptă, dar visând la o viaţă mai bună sau, cel puţin, o supravieţuire decentă?

Protecţia frontierelor este, desigur, necesară. Dar problema refugiaţilor nu se rezolvă astfel - şi nu se poate rezolva din scurt. Alternativele pot fi cota de imigraţie folosită în Statele Unite; sau permise temporare de muncă. În Germania, de exemplu, lipseşte, an de an, forţa de muncă pentru strânsul recoltei. În plus, nici tinerii care evitau serviciul militar nu se mai înghesuie să îngrijească bătrâni sau bolnavi. Pe de altă parte, Europa trebuie să participe la dezvoltarea ţărilor cu probleme economice; să-i ajute pe oameni să înveţe să se ajute singuri.

Şi acordul de la Dublin, care prevedea că ţara în care ajunge refugiatul trebuie să se ocupe de soarta acestuia, trebuie revăzut: cei ce depun cereri de azil în sudul Europei ar trebui împărţiţi între toate statele Uniunii. Căci, indiferent ce s-ar spune despre populiştii de dreapta din Italia, într-un punct au dreptate: Europa a cam lăsat Italia şi restul flancului său sudic singure în faţa valurilor de refugiaţi.

Autori: Stefan Troendle / Cristian Ştefănescu
Redactor: Robert Schwartz

Vă mai recomandăm