1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Încă un decembrie vinovat

Aflarea adevărului despre crimele din decembrie nu mai preocupă de mult pe cei mai mulţi dintre români, iar adevărul istoric despre cum a fost înlăturat regimul comunist este şi acum o necunoscută.

Aflarea adevărului despre crimele din decembrie nu mai preocupă de mult pe cei mai mulţi dintre români, iar adevărul istoric despre cum a fost înlăturat regimul comunist este şi acum o necunoscută.

Marţi, 17 decembrie, în Timişoara a fost zi de doliu în memoria celor 66 de manifestanţi care au fost împuşcaţi în urmă cu 24 de ani. Slujbe religioase de pomenire a eroilor, depuneri de coroane, steagurile instituţiilor coborîte în bernă, momente de reculegere pe treptele Catedralei Mitropolitane. Familiile celor ucişi în Timişoara, Bucureşti, Cluj, Sibiu, Braşov, Arad mai aşteaptă şi acum să afle adevărul iar criminalii să fie condamnaţi. Generalii Chiţac şi Stănculescu, cei care au coordonat masacrul din Timişoara, au fost într-un final condamnaţi. Dar alţi ofiţeri care au executat ordinele cu un zel criminal, cei care au ordonat să fie incinerate cadavrele ca să şteargă în felul acesta urmele, aceştia sînt liberi.

În decembrie 1989 revoltele din marile oraşe au fost înăbuşite în sînge şi după fuga Ceauşeştilor, conform unui plan bine pus la punct. Era nevoie de mulţi morţi şi de mult sînge pentru ca Ion Iliescu să poată decreta "revoluţia". Mîinile criminale au fost şi din rîndul Armatei, şi din Securitate, şi din rîndul prim secretarilor PCR. Că Securitatea s-a pus la dispoziţia Armatei şi s-a retras în cazărmi este doar un mit. Multe anchete jurnalistice realizate imediat după decembrie '89 arată că Securitatea a pus la cale diversiuni care au făcut multe victime. Securitatea nu a fost "dezafectată" nici măcar o clipă, ea a funcţionat subteran şi pînă la reapariţia oficială sub numele de SRI după evenimentele sîngeroase de la Tîrgu Mureş din martie 1990.

Procurorii care au întocmit dosarele revoluţiei ar fi avut o sursă de mare folos în anchetele jurnalistice la care m-am referit, dacă destinaţia acestor dosare nu ar fi fost dintru început comandată politic. Altfel spus, adevărul despre criminalii din decembrie trebuia să fie încuiat în sertarele procurorilor, şi aşa s-a şi întîmplat.

După 24 de ani, "dosarele revoluţiei" au fost redeschise. În ultima perioadă au fost audiaţi de procurori Mircea Dinescu, Dumitru Mazilu, Adrian Sârbu. Se pare că avem de-a face mai mult cu un exerciţiu de imagine şi nu cu intenţia serioasă de aflare a adevărului şi a vinovaţilor. Oricum, pînă la acest moment Ion Iliescu, cel care a confiscat împreună cu camarila lui comunisto-securistă revolta şi sacrificiul tinerilor din decembrie '89, nu a apărut în faţa procurorilor.

Aflarea adevărului despre crimele din decembrie nu mai preocupă de mult pe cei mai mulţi dintre români. Adevărul istoric despre cum a fost înlăturat regimul comunist este şi acum o necunoscută. Parcursul nostru în cei 24 de ani a fost viciat de felul în care l-am început prost în decembrie '89, minţindu-ne şi lăsîndu-ne minţiţi, amăgindu-ne cu o libertate exterioară colectivă dată prin decrete şi lăsînd la o parte miza dobîndirii libertăţii interioare individuale.

Preluarea puterii politice şi economice de către foştii securişti şi activiştii din eşalonul doi sub umbrela FSN-ului a fost actul de condamnare a românilor la ani mulţi de izolare faţă de valorile şi practicile democratice din lumea europeană civilizată. "Proclamaţia de la Timişoara" şi cu precădere aplicarea Punctului 8, prin care se cerea interzicerea ocupării unei funcţii publice de către foştii nomenclaturişti, ar fi putut să fie actul de naştere al unei clase politice curate, angajate în slujba binelui comun. N-a fost să fie, pentru că marea parte a românilor a vrut doar pîinea cea de toate zilele. Şi o libertate colectivă asigurată prin legi şi decrete.