1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Încă un an de criză economică pentru România

Cum se confruntă sud-estul Europei cu provocările crizei financiare? Acesta a fost subiectul dezbătut într-o conferinţă organizată la Berlin de Asociaţia Sud-Est Europeană, în colaborare cu reprezentanţa CE în Germania.

default

Consumul - destinaţia surplusului de bani al românilor

Desi in Romania criza a fost negata pana anul trecut, tara s-ar fi confruntat cu o recesiune si in absenta crizei financiare globale, a declarat la conferinta de la Berlin Liviu Voinea, profesor la Academia de Stiinte Economice din Bucuresti si membru in conducerea Eximbank.

"Criza economica din Romania este in primul rand o criza interna. In anul 2008 s-a vehiculat ideea ca Romania nu va fi afectata sau ca va exista totusi o recesiune in strainatate, insa Romania va fi izolata. In plus, in septembrie anul trecut, fostul premier de la Bucuresti sfatuia oamenii chiar sa achizitioneze bunuri imobiliare in Statele Unite. Odata cu negocierile cu Fondul Monetar International (FMI), Romania a confirmat oficial existenta crizei, iar acum, la nivel politic, problema e prezentata ca si cum nu s-ar putea face nimic, pana cand Germania, SUA si Spania depasesc recesiunea."

Una dintre cauzele crizei economice in Romania a fost consumul excesiv, stimulat si prin introducerea taxei unice de 16%, considera Voinea.

"Am realizat un studiu despre impactul taxei unice asupra consumului. Aceasta a fost probabil benefica din multe alte puncte de vedere, insa rezultatele noastre arata ca 82% din castigul de pe urma taxei unice a intrat in consumul de bunuri curente. Asadar, in acest context, teoriile economice, conform carora cu cat castigi mai mult, cu atat economisesti mai mult, nu s-au adeverit. In cazul Romaniei, teoria suna in felul urmator: cu cat castigi mai mult, cu atat consumi mai mult. Consumul a fost de fapt mai mare decat castigul pentru 20% din populatie."

Economia subterana continua sa pagubeasca bugetul de stat cu miliarde de euro. "Evaziunea fiscala este uriasa in Romania, in special in ceea ce priveste colectarea TVA-ului", a subliniat Voinea. Ca urmare a crizei globale, in primele 8 luni ale anului 2009 sumele de bani trimise de romanii din strainatate au fost mai mici cu 40%, fata de aceeasi perioada din 2008.

Depasirea recesiunii va fi un proces lent, iar economia romaneasca isi va reveni abia in a doua jumatate a anului 2010. Prognozele economice arata de asemenea ca somajul va creste in Romania in 2010 pana la 12%, inflatia ar putea ajunge la 6%, iar deficitul bugetar va cobori pana la 7%.

Se va recurge dupa alegeri, e de parere Liviu Voinea, la inghetarea salariilor si a pensiilor, dar si la marirea TVA-ului, desi guvernul a exclus momentan o astfel de masura.

Autor: Lavinia Piţu
Redactor: Ovidiu Suciu