1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Încă o revoltă la Istanbul - a femeilor gravide

Un influent învăţat al islamului din Turcia a reuşit să scoată în stradă femeile, după ce a declarat că etalarea sarcinii în public este o ruşine. Subiectul a reaprins dezbaterea despre drepturile femeilor turce.

"E corpul meu. E decizia mea". Sute de femei au încercat să explice conaţionalilor lor, la Istanbul, la Izmir şi în alte oraşe din Turcia, că locul femeii însărcinate nu este închisă în casă, aşa cum li s-a sugerat într-un interviu difuzat de televiziunea publică TRT.

Ömer Tugrul Inancer este avocat şi, dimpreună cu mai mulţi propăvăduitori ai dreptei credinţe islamice, le-a transmis femeilor gravide că nu se cuvine să se lase văzute în public. În replică, femeile, majoritatea însărcinate, au ieşit în stradă - şi, alături de ele, au mai ieşit şi alte turcoaice şi chiar bărbaţi care, în semn de solidaritate, şi-au pus baloane pe sub haine.

Autorităţile islamice supreme din Turcia l-au contrazis repede pe Inancer, specificând că religia nu instituie nici un fel de izolare a femeilor însărcinate şi că sarcina şi maternitatea sunt, de fapt, cadouri ale vieţii. Dar furia femeilor nu se sfâşeşte aici. Pentru că nu se împacă deloc cu mesajele transmise de premierul Recep Tayyip Erdogan, cel care le cerea femeilor să stea acasă şi să facă cel puţin trei copii.

Din 2003, de când e la putere regimul AKP, se poate spune că libertăţile femeilor au avut de suferit, fie şi dacă totul se petrece la nivel de mentalitate. La 32 de ani ai săi, Günes Akcay, membră a conducerii unei formaţiuni politice ecologiste, este în permanenţă întrebată dacă nu are de gând să se mărite şi să facă un copil. "Te întreabă mama, vecinul, colegul de muncă. Chiar şi şeful îţi comentează viaţa privată", povesteşte Akcay, adăugând: "Mai ales Erdogan vorbeşte întruna despre viaţa femeii. Se pronunţă împotriva avortului şi a cezarienei".

Activista germană Karin Ronge, care de 18 ani este angajată alături de organizaţia "Women for Women's Human Rights" din Istanbul în protecţia drepturilor femeii, este, dimpotrivă, de părere că sub Erdogan nu s-au întâmplat doar regrese. Politica AKP a permis femeilor cu opţiune musulman-conservatoare să poarte baticul în spaţiul public. Interdicţia baticului în universităţi fusese, în opinia lui Ronge, o îngrădire a liberului acces la educaţie. Cu toate acestea, completează Ronge, este evident că presiunea morală a crescut de când la putere este formaţiunea islamistă a actualului premier. Iar dezbaterile din jurul dreptului la avort sunt un bun exemplu: între timp, unii medici au decis să nu provoace întreruperi de sarcină pe considerente de conştiinţă religioasă.

În ce priveşte violenţa domestică, lucrurile au evoluat la fel de puţin. Femeile care s-au plâns poliţiei au avut surpriza să fie trimise acasă - acolo unde viaţa reintră în acelaşi făgaş al brutalităţii. Iar instituţiile statului ignoră nevoia unei legislaţii adecvate.