1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Încă 500 de militari germani în Afganistan?

Generalul NATO german, Karl-Heinz Lather, a justificat controversatul atac aerian de la Kunduz, care domină agenda politică de la Berlin.

default

Soldaţi germani la Kunduz în Afganistan

Lather a mai declarat că este posibil să fie necesară trimiterea, în total, a 3000 de militari în nordul Afganistanului, şi că aşteaptă ca guvernul german să ia o decizie privind suplimentarea acestor trupe după conferinţa internaţională pentru Afganistan, de la finele lunii ianuarie.

Şeful de stat major în cartierul general militar al SHAPE, Karl-Heinz Lather, cere trimiterea a cel puţin încă 500 de soldaţi germani în nordul Afganistanului. Această regiune se află sub comandă germană.

Lather apreciază că este nevoie de încă două batalioane compuse din 500 până la 3000 de militari, în funcţie de puterea lor de foc. Generalul a explicat:

"Din perspectiva militară a SHAPE, credem că avem nevoie de două elemente de manevră. De o trupă, cu care comandantul la faţa locului îşi poate îndeplini mai eficient misiunile şi de o alta care să asigure liniile de legătură logistică din Asia Centrală şi până în centrul Afganistanului, trecând prin regiunea care ne este încredinţată."

Astfel, situaţia ar putea fi stabilizată în nordul ţării. Punctul de vedere al lui Lather este important pentru actuala dezbatere legată de raidul aerian din 4 septembrie de la Kunduz asupra a două cisterne cu petrol.

La întrebarea dacă acest bombardament putea fi evitat dacă s-ar fi aflat la dispoziţia comandantului german de la faţa locului mai mulţi militari, Lather a răspuns: " Judecând în funcţie de tot ce am văzut şi ştiu, da."

Guttenberg im Kundus

Ministrul Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg (stânga), la Kunduz în Afganistan

Pentru că în asemenea condiţii, comandantul ar fi putut trimite soldaţi la dunele de nisip în care cisternele se îngropaseră şi din care nu mai puteau să iasă, a adăugat el. Lather consideră că decizia de a ataca talibanii şi vehiculele a fost una corectă.

"Cred că aceasta a fost o ţintă militară legitimă, dacă luăm în considerare că ne aflăm într-o situaţie asemănătoare unui război. În privinţa analizării situaţiei tactice concrete de la faţa locului, în care s-a aflat comandantul Klein - aceasta trebuie evaluată în amănunt."

Generalul nu a spus clar dacă bombardarea cisternelor a fost o decizie corectă, afirmând că tocmai acest lucru trebuie verificat. Lather nu a exclus că astfel de bombardamente vor mai exista pe viitor, tocmai fiindcă în Afganistan domneşte o situaţie asemănătoare cu un război.

"Cred că noi trebuie să recunoaştem politic, juridic şi militar, că ne aflăm într-o situaţie care diferă de o stabilizare veritabilă."

Ofiţerul superior a mai spus că este nevoie de o dezbatere legată de ceea ce se întâmplă în Afganistan. Dacă politicienii germani vorbesc de război este iminentă o dezbatere de drept constituţional.

Ministrul federal al Apărării, Karl Theodor zu Guttenberg vorbeşte de o situaţie asemănătoare cu un război. Potrivit acestei definiţii, comandantul german care a ordonat raidul aerian cade sub incidenţa legilor internaţionale de război şi nu a codului penal. În aceste circumstanţe, un atac soldat şi cu moartea unor civili este legal.

Dezbaterea care urmează a avea loc trebuie să clarifice exact acest aspect, vizând responsabilitatea militarilor germani.

Autor: Christoph Proessl / Ioachim Alexandru
Redactor: Petre M. Iancu

Vă mai recomandăm