1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Înapoi, pe urmele vechilor greşeli

Decizia Curţii Constituţionale de a respinge legea electorală propusă de USL obligă partidele să intre în alegeri după cea mai discreditată lege din România.

Prim-ministrul, Victor Ponta, a anunţat că alegerile parlamentare din această toamnă se vor desfăşura după legea din 2008. El a explicat că nu poate trece peste decizia recentă a Curţii Constituţionale care interzice modificarea legislaţiei electorale cu mai puţin de un an înainte de alegeri.

România se întoarce aşadar la o lege pe care toată lumea, de la stânga la dreapta, a considerat-o strâmbă, ilogică, complicată şi, în general, inadmisibilă. Răspunderea pentru această situaţie o poartă integral guvernul Boc, care timp de 3 ani a neglijat modificarea legii electorale. Imediat după alegerile din 2008, preşedintele PDL de atunci, Emil Boc, declara că prioritatea sa imediată va fi modificarea legii electorale care îngăduise în anumite circumscripţii ca primul plasat să rămână fără mandat în beneficiul celui de-al doilea sau chiar celui de-al treilea plasat. Legea din 2008 a fost construită în aşa chip, încât să împace votul în circumscripţii uninominale cu atribuirea proporţională a mandatelor. Dar efectele au fost ciudate şi moralmente greu de admis. În plus legea, tocmai ca să conserve proporţionalitatea, interzicea independenţilor să candideze în alegerile parţiale, ceea ce era şi mai scandalos. E meritul militantului ecologist Remus Cernea de a fi provocat o decizie a Curţii Constituţionale, care a cerut amendarea legii.

În ciuda acestor lucruri, timp de trei ani, majoritatea PDL a evitat subiectul. Preşedintele Traian Băsescu insista periodic în favoarea unei legi care să instituie în România sistemul de vot majoritar, practicat în ţările anglo-saxone şi care a fost numit impropriu la Bucureşti, ”uninominal pur”. Or, PDL a fost mereu destul de reticent faţă de proiectul prezidenţial, care, cel puţin după aplicarea programului de austeritate, era de natură să-i creeze un mare dezavantaj. PDL a iniţiat abia târziu la începutul acestui an procesul de schimbare a legii, manifestând, de data aceasta explicit, preferinţa pentru un sistem de vot proporţional. După negocieri desfăşurate în cadrul unei comisii parlamentare se ajunsese la un acord privind adoptarea unui sistem asemănător cu cel practicat în Germania.

Căderea guvernului a schimbat însă complet datele problemei. Noua majoritate a adoptat rapid o lege care propunea sistemul majoritar sau ”uninominalul pur”. Dar, aşa cum ştim, în urma unei sesizări la Curtea Constituţională, legea a fost complet invalidată, cu argumente destul de inconsistente. Totuşi atâta timp cât Curtea a invocat recomandările Comisiei de la Veneţia (evocată doar atunci când e convenabil şi ignorată complet în alte împrejurări), actualul guvern nu mai poate iniţia o nouă lege cu doar 3 luni înainte de alegeri.

Rezultatul dramatic este că România rămâne blocată în reguli vechi, contestate de toţi şi inapte să producă o regenerare a vieţii politice.