Înalta Curte păstrează interceptările la dosar

Decizia recentă a Curții Constituționale privind scoaterea SRI din schema interceptărilor tinde să fie relativizată de instanțele judecătorești. Joi, Înalta Curte a respins cererea fostului judecător la Curtea Constituțională, Toni Greblă, de înlăturare a interceptărilor din dosar. Nu este prima dată când se întâmplă astfel. Cu o săptămână în urmă era respinsă și cererea fostului ministru de Interne, Cristian David. Înalta Curte de Casație creează astfel o jurisprudență utilizabilă în toate dosarele aflate pe rol, cu toate că Decizia CCR s-a referit în mod explicit și la procesele aflate în desfășurare. De fapt, abia această precizare a creat suspiciunea că judecătorii Curții vor fi avut în vedere salvarea unor persoane anumite prin invalidarea indirectă a probatoriului. Dacă într-un anumit dosar, acuzațiile se bazează în mare măsură pe interceptări, eliminarea lor ar duce automat la achitarea inculpatului.

Prin urmare, deciziile recente ale Înaltei Curți ar putea fi citite și ca o recuperare a terenului pierdut printr-o decizie constituțională cel puțin controversată. Să nu uităm un lucru. O probă validă sub raport logic poate fi respinsă de instanță pentru că a fost obținută în mod ilegal. De exemplu, printr-o percheziție sau interceptare fără mandat judecătoresc. Din punct de vedere logic și moral e greșit ca o asemenea probă să fie respinsă. Dar aspectul formal juridic prevalează și există rațiuni puternice pentru această limitare. Ideea generală - pierdută mereu din vedere - este că îndeplinirea Justiției trebuie să fie un joc guvernat de reguli și nu o căutare patetică a adevărului dincolo de orice limite. Prin urmare este firesc ca probele însele să se supună unor reguli de validitate formală.

Dar în cazul nostru, Curtea Constituțională a creat posibilitatea respingerii nu unei singure probe, ci a tuturor probelor furnizate de interceptările SRI. Or, una e să descoperi că anumite probe au fost obținute ilegal - și să-i achiți pe inculpați - și alta e să declari ilegală sursa tuturor probelor.

Aici se află de fapt marea slăbiciune a deciziei. Din punct de vedere riguros constituțional, poți pretinde că interceptările telefonice nu pot fi acceptate niciodată ca probe. Este o soluție radicală, dar teoretic posibilă. Dar să spui că o anumită modalitate de obținere a acestor probe nu e valabilă este o judecată părtinitoare. Am arătat de altfel într-un articol anterior că juriștii care au redactat argumentația Curții au recurs la un sofism ingenios și bine ticluit.

Decizia Curții Constituționale s-a bucurat nemeritat de multă simpatie publică deoarece era îndreptată împotriva SRI și a dispozitivului de interceptare. Am spune că cei care au pus la cale această operațiune au dat o lovitură măiastră, căci și-au asigurat din start susținerea opiniei publice. Dar nu trebuie să ne lăsăm înșelați de aparențe. Oriunde vom întâlni o argumentație sofistică e bine să fim circumspecți.

În sfârșit, am asistat în ultima vreme la o inversare a situației. Prevalându-se de o prevedere a Codului de procedură penală, aceea care spune că nu se pot contesta probele decât la camera preliminară, Înalta Curte a tins să invalideze decizia Curții Constituționale. Este în mod cert o recuperare a terenului pierdut într-o bătălie juridică amplă cu actori bănuiți, deși insuficient cunoscuți.

Dacă ar fi să judecăm însă doar faptele perfect cunoscute, atunci morala acestui episod este că a venit timpul ca judecătorii constituționali să fie selectați după criterii morale și intelectuale mult mai înalte.