1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

În vizită la locul de muncă al fostului şef STASI

Amplasat pe o suprafaţă de 20 de hectare, fostul Minister pentru Siguranţa Statului a reprezentat, până la căderea Zidului Berlinului, locul de muncă a circa opt mii de securişti.

default

Muzeul Stasi, Berlin

Mocheta de sub biroul deschis la culoare este roşie. Albastru este scaunul pe care lua loc cel mai temut om din stat: Erich Mielke. Şi cele fotolii comode, aşezate în jurul unei măsuţe în celălalt colţ al biroului, sunt de aceeaşi culoare. Fost şef al poliţiei politice din RDG, între 1957 şi 1989, lui Mielke îi plăceau interioarele viu colorate. În schimb, prin cap îi treceau numai gânduri negre. "Duşman este cel care gândeşte altfel" se intitulează expoziţia amenajată în biroul fostului ministru est-german.

Pe 15 ianuarie 1990, mulţimea care a invadat sediul central al STASI din Berlin a avut grijă să nu distrugă dosarele din arhive sau mobilierul din clădirea numărul unu, în care lucra Mielke. Înfiinţarea primului muzeu particular STASI a fost posibilă graţie apărătorilor drepturilor civice care, după revoluţia paşnică, au păstrat vie memoria perioadei în care aparatul de stat opresiv controla Germania comunistă, RDG, după cum i se spunea.

Piesele de rezistenţă - biroul lui Mielke şi încăperile secrete în care îşi desfăşura activitatea - au fost, până de curând, inaccesibile publicului larg. Pe de o parte deoarece starea exponatelor nu era grozavă, iar pe de alta din cauza neînţelegerilor dintre stat şi reprezentanţii ASTAK ("Acţiunea antistalinistă") - asociaţia care, în 1990, a preluat administrarea clădirii principale din ansamblul de imobile care au aparţinut STASI şi care, după ´90, au fost destinate cercetării şi amenajării de expoziţii.

În renovarea sediului fostei poliţii politice, statul german a investit aproximativ 11 milioane de euro. Acoperişul a fost reparat, pereţii izolaţi, iar barierele de la intrări au fost înlăturate. În clădirea numărul unu, pe lângă biroul lui Mielke, perfect conservat, a mai fost păstrată şi instalaţia telefonică dotată cu "butonul roşu" (de alarmă) şi "fir scurt" la Comitetul Central al SED (partidul de guvernământ în RDG).

Stasimuseum Berlin Reportage 21

În birouri sunt maşini de scris electrice, produse în fosta Germanie răsăriteană (tip "Robotron 202"), în timp ce televizorul la care urmărea Mielke ce se mai vorbeşte prin RFG poartă marca producătorului olandez "Philips" - un aparat la care est-germanul de rând nici nu îndrăznea să viseze. 

În muzeul proaspăt redeschis poate fi vizitată şi fosta sală de conferinţe, la a cărui masă ovală fostul şef STASI avea întotdeauna un loc rezervat. Din mijlocul generalilor estgermani care îl înconjurau, Mielke putea arunca, la nevoie, o privire pe harta RDG, pe care era marcată şi mica bucată din teritoriul "duşmanului" occidental: Berlinul de Vest.  

De asemenea, muzeul mai documentează şi destinele multor disidenţi, cum ar fi cel al compozitorului Wolf Biermann - sancţionat de către regimul comunist cu retragerea cetăţeniei estgermane, sau al artistei Gabriele Stötzer, care a plătit cu libertatea protestele sale faţă de dictatura RDG-istă.

Cel de-al treilea responsabil federal însărcinat cu studierea arhivelor STASI, Roland Jahns, are planuri mari cu fostul "sediu al groazei", pe care visează să îl transforme într-un "campus al democraţiei". Clădirea construită în 1961 şi anexele sale sunt locuri ideale pentru experimentarea istoriei. "Cu cât înţelegem dictatura mai mult, cu atât mai bine putem consolida democraţia", a afirmat Roland Jahns. 

Autori: Marcel Fürstenau, Claudia Ştefan'
Redactor:Petre M. Iancu