1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

În vacanţă pe balcon

La sfârşitul lunii iunie începe vacanţa. Chiar dacă germanii trec drept campioni ai călătoriilor, nu toţi pleacă în concediu departe de casă.

default

Marii operatori de turism se aşteaptă anul acesta la un număr record de germani care pleacă în concediu în străinătate (cca. 5 milioane de persoane). Cu toate acestea, cei mai mulţi vor rămâne să-şi facă vacanţa în apropierea casei.

Membrii familiei Kapuschewski servesc cina. Deşi au văzut multe ţări până acum, cel mai bine se simt în campingurile din Germania. "Nici măcar nu port ceas la mine. Te trezeşti când vrei şi iei masa atunci când ţi-e foame, iar seara te duci la culcare când ţi-e somn. Aici fac numai ce vreau eu", spune Katarina.

Şi Beate Michelsen e de aceeaşi părere. Pentru turista, în vârstă de 66 de ani, cazarea la hotel nici nu intră în discuţie pentru că acolo eşti obligat să respecţi numeroase reguli: "Noi preferăm campingurile pentru că numai acolo ne putem relaxa aşa cum trebuie, fireşte...în afara casei noastre din Tübingen. În hotel eşti dependent de programul pentru servirea meselor şi trebuie să te îmbraci frumos. Dacă faci vacanţa la camping şi e vreme urâtă, te sui în maşină şi ai plecat!", spune Beate.

Dar şi la locul de campare există reguli. Prima şi cea mai importantă: buna vecinătate. De regulă, rulotele sunt parcate foarte aproape una de alta, iar oamenii se cunosc între ei.

La rândul său, Horst-Josef Schreiner îşi face vacanţele numai la camping şi nu numai pentru că este ieftin. "Cred că am putea face şi concedii în străinătate cu bani la fel de puţini, dar eu ma duc numai acolo unde mă pot înţelege cu oamenii. Nu vorbesc deloc engleza şi este frustrant să nu pot comunica. Germania, Austria, Elveţia sunt singurele noastre destinaţii de vacanţă. Spania sau alte ţări - nu!"

Spaime şi preţuri mari

Camping mit Zelt und Grill

În plus, bariera lingvistică le poate crea turiştilor o grămadă de neplăceri, mai ales în cazul accidentelor rutiere petrecute peste hotare. Cele mai mari ghinioane la volan le au, de regulă, în Italia, Olanda şi Franţa. Ca să nu mai vorbim de spaima multor germani faţă de hoţii de maşini. Aproape jumătate dintre aceştia se tem că s-ar putea trezi fără maşină. Polonia şi Italia sunt considerate cele mai riscante ţări din Europa.

Jürgen Müller rămâne şi anul acesta acasă. El este unul dintre numeroşii germani care-şi petrec vara între patru pereţi. "Îmi fac vacanţa pe balcon. Mi-aş dori să mă duc în străinătate, în Africa sau în sudul Europei, undeva unde e cald, dar nu-mi permit. Pur şi simplu costă prea mult."

Şi totuşi, cei care vor neapărat să plece în vacanţă cu puţinii bani de care dispun au trucurile lor pentru a mai reduce din cheltuieli. Chiar dacă, dintr-un recent studiu, reiese că trei sferturi din turiştii germani n-ar înşela niciodată pentru a plăti mai puţin în vacanţă sunt şi destui care uită de corectitudine atunci când e vorba de bani.

Aşa se face că, după deviza "tăcerea e de aur", peste 40% din germani au tăcut mâlc cel puţin o dată la recepţie când au constatat că hotelul a trecut pe factură sume mai mici din greşeală. Fiecare al zecelea turist german a părăsit barul cel puţin o dată fără să-şi achite consumaţia. Şi tot fiecare al zecelea s-a plâns de serviciile hoteliere pentru a obţine o reducere la nota de plată.

Autori: Nancy Wayua, Claudia Ştefan
Redactor: Petre M. Iancu