1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

În Transnistria, militarii ruşi desfăşoară exerciţii militare

Militarii ruşi au efectuat exerciții militare în regiunea transnistreană, a anunţat purtătorul de cuvânt al Districtului militar Vest al armatei ruse, colonelul Oleg Kocetkov.

Rusia menţine, din 1992, soldaţi în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, contrar statutului constituţional de neutralitate al Moldovei şi în pofida angajamentului de retragere a trupelor ruse din zona respectivă, asumat încă în 1999, la Summit-ul OSCE de la Istanbul.

În scenariul elaborat pentru aceste exerciţii, "una dintre principalele sarcini ale soldaţilor ruşi din misiunea de menţinere a păcii a fost de a reasigura apărarea civililor ce trăiesc în zonele de luptă", a explicat colonelul Kocetkov.

Securitatea discutată cu uşile închise

Deputaţii moldoveni au discutat vineri securitatea Republicii Moldova în cadrul unei şedinţe închise a Parlamentului. După audierea şefilor instituţiilor de forţă, deputaţii au declarat presei că „deşi situaţia în regiune este tensionată, Moldova nu se află în pericol. Autorităţile îşi fac datoria şi monitorizează tot ce se întâmplă în vecinătate”.

Vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, a comunicat că autorităţile monitorizează îndeaproape tot ce se întâmplă în jurul Moldovei şi consecinţele posibile asupra ţării. „Din partea autorităţilor Federaţiei Ruse am primit asigurări că nu se va întreprinde nimic asemănător scenariului din Ucraina în raport cu Moldova”, a spus Carpov.

Tensiunile vor creşte la vară

Pe de altă parte analiştii politici anticipează o destabilizare a situaţiei în regiunea transnistreană în vara acestui an, tensiunile urmând să crească pe măsură ce va rămâne tot mai puţin timp până la semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere Moldova-UE – eveniment care va avea loc cel târziu în luna iunie.

Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, a declarat vineri, într-un interviu, că „dacă Chişinăul se va apropia de Bruxelles, UE şi NATO - Transnistria va alege o altă cale”. Potrivit oficialului rus, „toţi locuitorii din Transnistria sunt, în suflet, cetăţenii ruşi – fac parte din lumea rusă”. Şi ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Serghei Pirojkov, a avertizat că apropierea Moldovei de UE presupune riscuri pentru integritatea ţării”.

Perspectivă europeană clară pentru Moldova

Liderul Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, a declarat vineri că Moldova va primi, în 2014, o perspectivă europeană clară din partea UE. El a făcut trimitere la dialogul pe care l-a avut zilele acestea cu partenerii de la Bruxelles. Politicianul a menţionat că această recunoaştere va veni, fie ca parte componentă a Acordului de Asociere dintre UE şi Republica Moldova, în momentul semnării şi ratificării acestuia, fie ca o decizie separată, dar nu mai târziu de sfârşitul acestui an.

Şi premierul moldovean Iurie Leancă a declarat într-un interviu pentru BBC, difuzat vineri, că Moldova ar putea deveni membru al UE până în 2019. De asemenea, în reportajul citat, Leancă apare cu o pledoarie favorabilă „consolidării poziţiei Moldovei ca un aliat NATO”, în pofida politicii oficiale de neutralitate.

Dar totul se poate încă schimba la 180 de grade... de mai multe ori. În luna aprilie 2014, la Chişinău va veni ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov. După aceasta, Chişinăul va fi vizitat de preşedintele Consiliului European şi, ulterior de preşedintele american Barack Obama.