1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

În România, homeschooling-ul pare ceva antisocial

O dezbatere despre posibilitatea legiferării așa numitului homeschooling în România a pus în lumină reacții neașteptate.

După reacțiile publice vii și pasionate am înțeles că gestul cântăreței Dana Nălbaru a provocat mai curând reacții negative. Este surprinzător. Toată lumea pare de acord că școala e proastă și cu toate astea, atunci când cineva are curajul să sfideze sistemul, e dezaprobat. Unii le-au atras atenția părinților că se supun riscului unor sancțiuni legale, alții i-au acuzat de snobism sau exhibiționism, în fine li s-a transmis pe toate căile că a te izola de societate nu este o decizie bună. Poate cea mai revelatoare replică a avut-o profesoara Carmen Iohannis, soția Președintelui: ”Este mult mai bine să fie copilul într-o școală, într-o comunitate. Este în beneficiul lui și al familiei și nu se compară. Nu suntem ființe izolate, suntem ființe sociale, trebuie să fim cât mai mulți împreună pentru că așa ne simțim bine”(Agerpres).

Replica aceasta surprinde perfect (deși în pofida intenției) gregaritatea care pare să domine sistemul școlar, cuprinzând aici profesori, copii și părinți deopotrivă. Am observat asta în nenumărate rânduri, în reacția părinților și copiilor care sunt destabilizați când sunt nevoiți să-și părăsească vechii colegi la orice trecere într-un ciclu nou. La terminarea clasei a patra, apoi la intrarea la liceu, multe familii au sentimentul neliniștitor că ceva se destramă și manifestă mereu dorința ca vechiul grup să rămână unit, nedespărțit, solidar, ca o garanție a securității. E un fenomen puternic și pe cât de puternic pe atât de invizibil și greu de detectat, căci poate fi confundat ușor cu prietenia, nostalgia, politețea, cu toate sentimentele și conduitele suscitate de o despărțire. Profesoara Carmen Iohannis o spune atât de direct: ”trebuie să fim cât mai mulți împreună pentru că așa ne simțim bine!”. Urmarea este că cine dorește să iasă din rând, dintr-un motiv sau altul, este ”sancționat”, așa cum s-a întâmplat și astăzi cu părinții care și-au retras copilul de la școală.

Desigur au existat și reacții pozitive și încurajări, dar ele au aparținut acelora care s-au distins mereu prin postùri ”disidente” și în general intelectualilor care au criticat asiduu defectele școlii publice.

Un lucru care nu trebuie să ne mire este că România descoperă acum teme inventate cu mult timp în urmă. Despre nocivitatea sistemului public de învățământ discuta cu o extraordinară sagacitate filosoful Ivan Illich la începutul anilor 70 ai secolului trecut, atunci când propunea deșcolarizarea societăților și inițierea unui alt tip de educație. Ce spunea el atunci a devenit extrem de clar și inteligibil pentru noi abia astăzi: ”Elevii și cu desoebire cei proveniți din familii modeste ajung să înțeleagă, intuitiv, ceea ce le oferă instituția școlară. Ea îi învață să confunde metodele de achiziție a cunoașterii cu materia de studiu. (..) Ei învață astfel să identifice frecventarea asiduă a școlii cu învățarea (cunoașterea) și să creadă că educația constă în a trece din treaptă în treaptă, că diploma este sinonimă cu competența, că simplul fapt de a ști să utilizezi limbajul permite să spui ceva nou.” (”Deschooling Society”, New York, 1971)

Cu alte cuvinte școlarizarea obligatorie și mai ales monopolul pe care școala îl exercită asupra educației ajung prin ele însele să deturneze sensul declarat al școlii. Fenomenul e cu atât mai strident și mai amplu cu cât societatea e mai lipsită de repere și de cultură, ceea ce în România post-revoluționară se verifică extraordinar de bine.

Ivan Illich este de fapt părintele ideologic al homeschooling-ului, deși radicalitatea viziunii sale s-a pierdut pe parcurs. Reflecțiile sale sunt însă foarte utile și într-o dezbatere limitată ca a noastră, măcar pentru faptul că ne atrag mereu atenția că funcția școlii riscă să nu mai fie aceea de a transmite cunoașterea, cât de a pregăti accesul noilor sosiți în ierarhia socială sau de a-i însera în ordinea societății de consum. Și în această perspectivă, pretenția de a-i instrui pe copii în familie nu e nici ea de cele mai multe ori o revoltă veritabilă, ci doar o altă cale de a ajunge în același loc. Părinții revoltați de ineficacitatea școlii obligatorii nu par să dorească altceva decât o ”scurtătură” pentru copiii lor, ceea ce explică și reacția ostilă a colectivității ofensate.