1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

În România adie un vînt proaspăt

Note de lectură pe marginea unui articol publicat în cotidianul FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG

Traian Băsescu, preşedintele României

Traian Băsescu, preşedintele României

În subtitlul articolului apărut în prestigiosul ziar german se menţionează că voinţa de reformă a preşedintelui, României, Traian Băsescu nu mai poate fi pusă la îndoială. Precizarea constituie, am putea adăuga la rîndul nostru, un semnal încurajator dat procesului de aderare a ţării la Uniunea Europeană.De altfel, cursul politic european al noului preşedinte al României este de mai multe ori subliniat pe parcursul relatării semnate de Karl Peter Schwarz, bine familiarizat cu problematica locului.El îşi începe însemnarea precizînd că la abia o lună de la instalarea lui Traian Băsescu la Cotroceni,a devenit limpede pentru toţi că lupta împotriva corupţiei şi abuzurilor de putere va fi luată în serios. De altfel, într-un interviu televizat, Traian Băsescu a şi declarat că mai degrabă ia în calcul alegeri anticipate decît o diluare a programului Alianţei Liberal Democrate Dreptate şi Adevăr.

Primii cărora le-a fost dat să simtă pe propria piele că Băsescu nu glumeşte au fost deputaţii micului partid PUR - care au abandonat alianţa cu PSD după alegeri trecînd de partea premierului Tăriceanu. Articolul trece în revistă toate etapele conflictului dintre preşedinte şi umanişti soldat în cele din urmă cu declaraţia făcută de preşedintele acestora din urmă Dan Voiculescu, potrivit căreia din perspectiva aderării României la Uniunea Europeană ţara are nevoie de stabilitate, motiv pentru care PUR va sprijini programul guvernamental .Dar ziaristul german nu omite să mai facă o precizare : PUR şi-a dat seama că în cazul unor alegeri anticipate nu ar mai avea nici o şansă de a participa la guvernare.Iar morala întregului conflict, după aplanarea lui , este şi ea deductibilă: Băsescu a dat de înţeles că nu admite compromisuri putrede - simptomatice altminteri pentru era Iliescu.

În materie de stil, Băsescu îşi rămîne fidel sieşi - ca pe vremea cînd fusese primarul capitalei. Discursurile sale politice directe, univoce, i-au asigurat simpatia alegătorilor şi promit să fie eficiente şi în campania de combatere a corupţiei.Ipoteza este confirmată prin modul în care Băsescu s-a adresat autorităţilor de poliţie, invitîndu-i pe înalţii ofiţeri care invocă absenţa unor informaţii suficiente, să se plimbe împreună noaptea prin Bucureşti pentru a le arăta unde se practică prostituţia şi cum poliţiştii îi acoperă pe proxeneţi.

Vîntul proaspăt şi răcoros care adie peste România - aşa cum titlul articolului sugerează - este alimentat şi de dislocarea identităţii dintre stat şi partid ca pe vremea lui Iliescu şi Năstase.Curţii Supreme de Justiţie - un organ intens politizat, condus pînă nu demult de PSD - Traian Băsescu nu a ezitat să-i lanseze un avertisment: dacă aderarea României la Uniunea Europeană ar eşua, aceasta doar datorită corupţiei şi lipsei de independenţă a justiţiei.Judecătorilor nu le mai rămîne altceva de făcut decît să-şi dovedească imparţialitatea politică.

Social-democraţii îl acuză pe Traian Băsescu de cezarism demonstrînd prin aceasta indirect, criza în care se află. Guvernul Tăriceanu dispune aşadar de răgazul de a-şi continua programul de reforme iar pentru consolidarea cursului politic, tot Traian Băsescu este cel care propune o unire a PD cu PNL , aceştia din urmă aparţinînd Internaţionalei Liberale în timp ce democraţii mai fac parte din Internaţionala Socialistă.Băsescu pledează pentru această alianţă şi prin includerea micului PNŢCD în Uniunea Europeană a Partidelor Populare. Avantajele unei astfel de soluţii pentru o ţară care doreşte să intre în 2007 în Uniunea Europeană sunt cît se pote de vădite. Rămîne de înfrînt doar rezistenţa care persistă la conducerea partidelor, conchide Karl Peter Schwarz, în relatarea apărută în FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG.

  • Data 14.01.2005
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B35g
  • Data 14.01.2005
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B35g