1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

În plină recesiune, se pune accentul pe călătoriile de lux

Companiile aeriene anunţă o scădere a numărul de pasageri, iar unele sondaje relevă că germanii – campioni mondiali la turism – nu mai întreprind în acest an atâtea călătorii ca în trecut. De vină este criza financiară.

default

Alte studii arată că, dimpotrivă, germanii nici în vremuri de criză nu renunţă la călătorii. Mai degrabă renunţă la alte plăceri, de pildă să ia masa la restaurant. Care vor fi evoluţiile anului 2009 în branşa turismului rămâne neclar, sigur e că devin tot mai căutate călătoriile de lux.

Un paradox?

Pentru oamenii care muncesc timpul liber, cu alte cuvinte concediul este un lucru de preţ. Şi aceasta cu atât mai mult în vremuri de criză. În contextul actualei recesiuni, agenţiile de turism germane se tem de o scădere a vânzărilor în 2009. Până acum cel puţin germanii s-au dovedit a fi mai reţinuţi decât de obicei în ce priveşte ofertele ieftine. Motive serioase pentru tur-operatori să se teamă că şi această branşă va fi afectată de criza internaţională. Potrivit unui studiu efectuat de Boston Consulting, reiese mai întâi că germanii vor să investească bani cât mai puţini în călătorii. 40 la sută dintre cei chestionaţi au spus că dacă trebuie să facă economie, atunci vor economisi bani în vacanţă. Aceasta înainte de a renunţa la mersul la restaurant, la noi achiziţii de maşini sau aparatură electronică. Teama de a ajunge în şomaj sau de a fi nevoiţi să lucreze în regim redus îi determină pe mulţi, mai ales pe cei cu familie, să renunţe deocamdată la concediu.

Sweet dreams - vise plăcute celor cu bani

Totuşi birourile de turism se mai pot baza pe o clientelă stabilă, cea din domeniul de lux. E vorba de voiajuri de două săptămâni, care se ridică – pentru două persoane – la aprox. 180.000 de euro sau de costuri de cazare în hoteluri de lux de cel puţin 1.000 euro pe noapte. Potrivit experţilor, cam 25 la sută din cifra de afaceri a firmelor active în turism este acoperită de aceste călătoriile luxoase.

Heike Bobering, agent turistic, dă un exemplu. În hotelul Excelsior din Roma se poate locui în nobilul apartament „Coppola”, cu o privelişte superbă asupra oraşului pentru „modesta” sumă de 15.750 de euro pe zi.

Hotel Bali Inter Continental Resort

Şi dacă acest apartament pe două etaje nu e destul de încăpător, Heike Bobering propune o vilă cu o suprafaţă de 1.300 de metri pătraţi, în insula Bali, pentru un preţ mai redus chiar – de 4.500 de euro pe noapte. Se pare că pentru câştigarea acestor clienţi cu bani se dă o luptă acerbă în branşa turistică. Airtours, de exemplu, a scos un catalog special pentru călătorii de lux „Sweet dreams and villas”.