1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

În dezbatere: Viaţa dintîi a Angelei M.

Timpul trece, trecutul rămîne. Ascuns în arhive, păstrat în memorie, el face întotdeauna obiectul unor investigaţii acribice şi chiar tendenţioase cînd aparţine unui om politic, mai ales al unuia de talia Angelei Merkel.

În plin an electoral, o nouă biografie ţine să demonstreze că şefa guvernului de la Berlin ar fi fost mult mai adaptată sistemului comunist din fosta RDG decît se crede.
Da, Angela Merkel a fost secretară cu agitaţia şi propaganda la Institutul Academiei de Ştiinţe din Berlinul de Est, în perioada tinereţii ei. Dar ea nu a fost nicidecum o persoană marginalizată şi apolitică în statul muncitorilor şi ţăranilor ci, dimpotrivă, o comunistă reformistă. Sunt doar două din „corecturile de imagine” a actualei şi probabil şi a viitoarei cancelare a Germaniei, pe care şi-au propus să le facă istoricul Ralf Georg Reuth şi jurnalistul Günther Lachmann în noua biografie a Angelei Merkel.

Autorii susţin a fi investigat cu acribie arhive şi documente secrete, dînd ascultare declaraţiilor unor martori ai vremii, citate în cuprinsul volumului. Ei pornesc de la convingerea că scrierea lor, apărută la editura Piper, sub titlul „Das erste Leben der Angela M.”, ar impune o „reinterpretare” a biografiei celeia care trece drept cel mai puternic lider european, avînd în palmaresul superlativelor şi titlul de cea mai puternică femeie din lume.

Numai cine întreabă, află

Cum era de aşteptat, zarva mediatică a precedat lansarea oficială a volumului în librării. Întrebată dacă într-adevăr a fost secretară cu propaganda şi agitaţia în academica perioadă a vieţii ei est germane, Angela Merkel nu pare a-şi aminti de aşa ceva, ci doar de faptul că în organizaţia comunistă de tineret, ar fi fost împuternicită cu activitatea culturală, menţionînd că nu are nimic de ascuns. In 2004 deja răspunsul dat provocatoarei întrebări era dezarmant: ”Agitaţie şi propagandă? Nu-mi amintesc să fi produs agitaţie în vreun anume fel”. Ceea ce, „într-un anume fel,” este cît se poate de plauzibil de vreme ce niciodată nu a pretins că ar fi opus rezistenţă sau că ar fi criticat regimul comunist cît timp a trăit în fosta RDG. Intrebată de un colaborator al tabloidului BILD ce părere are despre recentele „dezvăluiri” ale trecutului ei RDG-ist, Merkel ar fi răspuns, conform unei relatări publicate în DIE ZEIT, că informaţiile trebuie ordonate şi că ar mai exista şi alte lucruri pe care nu le-a povestit fiindcă încă nimeni nu a întrebat-o.

La urma urmei se poate lesne imagina că tînăra Angela a făcut ceea ce majoritatea locuitorilor statelor foste comuniste a fost forţată să accepte, spre a-şi putea croi o carieră academică, ştiinţifică sau artistică: s-a adaptat, s-a conformat, s-a aranjat cu sistemul. Ceea ce nu este deloc surprinzător în cazul unei personalităţi politice, abile, inteligente şi pragmatice, dornică de putere, care a simţit dintru început dincotro şi încotro bate vîntul.

Forţa subversivă a consensului

Deloc întîmplător, stilul politic al actualei cancelare germane s-a impus, cel puţin în cîmpul publicisticii, ca un concept de sine stătător: merkiavelism. I se adaugă, de către un alt biograf al Angelei Merkel, scriitorul Dirk Kurbjuweit, un alt concept: stilul Biedermeier. Nu este în cazul dat vorba nici de mobilier, nici de decoraţiuni interioare ci pur şi simplu de o atmosferă pe care, în cei şapte ani de guvernare, Merkel, adeptă necondiţionată a consensului, în buna tradiţie RDG-istă, funciarmente ostilă confruntărilor şi polarizărilor, a izbutit s-o impună naţiunii.

Deşi datat istoric, stilul Biedermeier, translat asupra vieţii sociale şi politice din Germania zilelor noastre, nu îşi alterează componentele fundamentale: cetăţenii se retrag în sfera privată a vieţii, preferă tihna cazanieră revoltei publice, angajamentul social nu este spectaculos, discursul politic ocoleşte controversele…

Veghea Angelei Merkel asupra naţiunii are un caracter domestic şi matern, are un efect tranchilizant, dacă nu cumva soporific, crede acelaşi Dirk Kurbjuweit în eseul său publicat în DER SPIEGEL. Aşa încît porecla dată de germani Angelei Merkel pare a i se potrivi destinatarei de minune. Ea este o „Mutti”, o mămică grijulie, care ţine ca în casă să fie linişte, tihnă, curăţenie şi ordine. Pragmatism în loc de revoluţie, chibzuială şi expectativă în locul acţionismului pompieristic şi spectaculos. Şi totuşi, conchide autorul eseului, ar fi foarte trist dacă generaţiile viitoare vor asocia era Merkel cu conformismul placid al unui stil de mobilier…

Timpul trece, trecutul rămîne

Ce este însă cu trecutul Angelei Merkel şi în ce măsură proaspetele dezvăluiri făcute de cei doi biografi despre anii petrecuţi de fiica „pastorului roşu” în fosta RDG modifică realmente „imaginea” cancelarei în oglinda opiniei publice?

Incontestabil, personalitatea Angelei Merkel exercită o anume fascinaţie asupra publiciştilor. Ea este un „fenomen”. Deja în 2001 Evelyne Roll, una din biografele cancelarei, avea preştiinţa riscului instrumentalizării unor episoade ale tinereţii Angelei Kasner, devenită Merkel: ”Ne putem imagina că într-o bună zi, poate înaintea unui scrutin foarte important din perspectiva redistribuirii puterii, istoria RDG şi a Zidului despărţitor al Berlinului ar putea fi reinterpretată, că ziarişti ambiţioşi, pentru care realitatea este fie albă fie neagră, vor fi alimentaţi de către cercuri interesate, cu noi detalii. Atunci ei vor descoperi că Angela Merkel a fost o şcolăriţă care purta cămaşa albastră a unei organizaţii declarată în vechea Republică Federală drept anticonstituţională, că ea a fost secretară cu agitaţia şi propaganda la Academia de Ştiinţe. S-ar putea ca momentul acestor dezvăluiri să fie unul în care noua generaţie să nu mai dispună de o imagine proprie a ceea ce a însemnat viaţa de zi cu zi în fosta RDG.”

In avanpremieră, înaintea lansării volumului în librării, revista FOCUS a publicat fragmente din „Cealaltă viaţă a Angelei M.”, însoţite de fotografii de familie. Se poate din nou afla că pastorul Horst Kasner a preferat să vină din vestul liber în estul comunist cu întreaga familie. Loialitatea faţă de regimul comunist a supranumitului „pastor roşu” ar fi ferit-o pe Angela în anii tinereţii, de unele neplăceri după vizita efectuată în Polonia, în perioada mişcării Solidarnosc. Detalii ale copilăriei şi adolescenţei viitoarei cancelare federale sunt documentate şi fotografic, etapele carierei academice, doctoratul, vizita la Moscova, scurtul mariaj, eşuat abrupt, cu colegul de studii Ulrich Merkel, al cărui nume l-a păstrat după divorţ, precum şi căsătoria durabilă cu cercetătorul şi universitarul Joachim Sauer, al cărui nume nu l-a preluat, descoperirea de către Lothar de Maizière a talentului politic al viitoarei lidere creştin-democrate în era Kohl, sunt de asemenea fragmentar reproduse în cuprinsul revistei amintite.

Cînd o persoană devine un fenomen

Cititorul îşi poate pune totuşi eretica întrebare: Este Angela Merkel cea de azi, atît de fundamental deosebită de adolescenta care, pe numele ei de fată, Kasner, la 16 ani, lua în primire medalia Lessing pentru merite deosebite? Altfel decît sîrguincioasa şi inteligenta liceeană care ia bacalaureatul cu nota maximă? Şi nu este ea, la summiturile internaţionale, printre mai marii lumii, aproape mereu singura femeie între bărbaţi, la fel cum într-o fotografie din 1976, era singura fată în grupul de băieţi, cu toţii studenţi ai facultăţii de fizică din Leipzig? Puterea dobîndită în timp a lăsat urme pe chipul Angelei Merkel, fără a-i modifica însă fizionomia, aşa cum s-a putut limpede observa într-o expoziţie recentă, în suita de portrete fotografice realizate de Herlinde Koelbl, artista reuşind să surprindă exemplar efectele puterii asupra chipului politicienilor germani.

Dar cîteva din gesturile atît de specifice ale Angelei Merkel au rămas neschimbate din copilărie şi pînă azi. De pildă, felul în care degetele mîinii stîngi le ating pe cele ale mîinii drepte, ca şi spre a prinde în căuşul palmelor, o sferă. Un gest închis, care exprimă o neostentativă dar totuşi vizibilă voinţă de consens.

Cine a urmărit evoluţia Angelei Merkel, pas cu pas, nu va descoperi în cea dintîi viaţă a cancelarei, în fosta RDG, o altă persoană. Istoricul Richard Herzinger înclină să întrevadă deja în existenţa anterioară a viitoarei cancelare, trăsăturile ei de caracter devenite notorii: un talent strategic, bine calculat, la rece, un pragmatism dublat de o tactică a expectativei şi o discretă dar tenace dorinţă de putere.

I s-ar mai potrivi însă Angelei Merkel, pe lîngă toate poreclele care i-au fost date, paradoxul conţinut într-o zicală franceză: cu cît mai mult se schimbă cu atît mai mult rămîne aceeaşi…