1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

În ciuda violenţelor din Siria, Siemens încheie un nou contract cu regimul Assad

Concernul german Siemens a încheiat un contract în valoare de 300 de milioane de euro cu guvernul de la Damasc, în vederea modernizării unei centrale electrice din Siria.

default

Totuşi, în ţara din Orientul Mijlociu se înregistrează de la mijlocul lunii martie ample proteste împotriva regimului condus de preşedintele Bashar el Assad. Armata şi serviciile de securitate intervin periodic în forţă împotriva opozanţilor, înecând protestele în sânge. Potrivit unui bilanţa al Naţiunilor Unite, mai bine de 2900 de persoane şi-au pierdut viaţa în timpul ciocnirilor.

Chiar dacă alte 20 de persoane şi-au pierdut viaţa zilele trecute în timpul unor noi ciocniri între demonstranţi şi forţele de ordine sau în cursul schimburilor de focuri între armată şi dezertori, chiar dacă UE şi-a înăsprit sancţiunile împotriva firmelor controlate de statul sirian, concernul Siemens nu pare deloc impresionat. Cu mândrie, agenţia de presă Sana a anunţat că Siria a încheiat cu concernul german un contract în valoare de 300 de milioane de euro, pentru modernizarea şi extinderea centralei Nassirija din apropiere de Damasc.

Proiectul va fi realizat de Siemens, care va şi livra şi instala echipamentele necesare. În acelaşi timp, UE a instituit sancţiuni împotriva băncii comerciale a Siriei. Aceasta gestionează principala rezervă valutară a ţării, estimată la 17 miliarde de dolari. Până în prezent, UE a adoptat în şapte etape limitări de călătorie în spaţiul comunitar împotriva membrilor regimului de la Damasc şi a oamenilor de afaceri care le sunt apropiaţi. Au fost de asemenea blocate conturi siriene în străinătate şi a fost decisă, începând de luna viitoare, o stopare a tuturor importurilor de petrol provenind din această ţară. Totuşi, Siemens pare a fi hotărât să-şi continue afacerile în această ţară, până la o eventuală interdicţie expresă, venind din partea cabinetului de la Berlin. 

Chiar dacă aproape 3000 de opozanţi au fost ucişi în Siria în ultimele luni, regimul Assad pare să aibă totul sub control. Cu puţin timp în urmă a fost organizat un turneu prin ţară pentru puţinii jurnalişti străini, preponderent din state arabe prietene,  aflaţi încă la faţa locului. Un corespondent a relatat cu acea ocazie, vizitând bastionul rebelilor Rastan, despre străzi pustii, magazine zăvorâte şi foarte puţini locuitori întâlniţi în cale. Cu acea ocazie le-au fost prezentate şi numeroase arme, capturate de la rebeli, după cum li s-a spus.

Preşedintele Assad afirmă că Siria a reuşit să depăşească ce a fost mai greu, graţie înaltei conştiinţe civice a poporului său. El poate într-adevăt să se bizuie pe sprijinul unui important segment de populaţie. Zeci de mii de oameni - guvernul vorbeşte de un milion - au ieşit în stradă în ultima săptămână pentru a-şi manifesta loialitatea faţă de regim.  Apoi, China şi Rusia au blocat prin veto în Consiliul de Securitate o rezoluţie anti-siriană, propusă de ţări europene.

Nu este de mirare că el Assad continuă să aibă simpatizanţi, explică scriitorul Nir Rosen, care a efectuat o călătorie de apropae două luni în Siria. "Mulţi îl sprijină pe preşedinte. Nu numai minoritatea alawită din care face parte sau creştinii. Şi burghezia sunnită din marile oraşe Damasc sau Alep este de partea sa. Aceştia toţi se tem de un război civil iar serviciile de securitate şi elita economică sunnită sprijină regimul."

Mass media controlate de stat îi defăimează cu oarecare succes pe opozanţi, despre care afirmă că sunt terorişti. Apoi, îi înspăimântă pe locuitori cu diverse scenarii cum ar fi posibile masacre interreligioase după model irakian. Violenţa se amplifică însă, dezertorii şi rebelii atacă structurile de stat, care lasă impresia că abia au aşteptat aceste  provocări. Minorităţile, oamenii de afaceri prosperi şi susţinătorii politici acceptă brutalitatea şi corupţia din prezent, fiindcă se tem mai mult de ce ar putea să urmeze după o eventuală înlăturare a lui Assad decât de el însuşi.

Autor: Ulrich Leidholdt / Ioachim Alexandru
Redactor: Medana Weident