1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

În ce măsură se poate garanta siguranţa la campionatul mondial de fotbal?

Recentul atentat comis de un tânăr de 16 ani la gara centrală din Berlin, soldat cu peste 35 de victime, ridică mari semne de întrebare, dacă măsurile de siguranţă adoptate pe perioada campionatului mondial de fotbal sunt suficiente.

Noul robot pentru investigaţii şi securitate Ofro +detect, al firmei Robowatch, inaugurat cu ocazia campionatului mondial de fotbal 2006

Noul robot pentru investigaţii şi securitate "Ofro +detect", al firmei Robowatch, inaugurat cu ocazia campionatului mondial de fotbal 2006

Securitate absolută nu există. Aceasta este concluzia descurajantă a recentului atentat de la Berlin, unde un tânăr de 16 ani a înjunghiat, într-un atac de demenţă, peste 35 de persoane adunate în multimea care aclama inaugurarea noii gări centrale. Purtătorul de cuvânt al grupului creştin-democrat din parlament, Frank Henkel, insistă asupra faptului că nenorocirea de la Berlin a fost opera unui singur făptaş. Or astfel de gesturi nu pot fi preîntâmpinate prin nici un sistem de securitate. Cu atât mai mult, sistemele de siguranţă elaborate cu minuţiozitate până acum, nu au voie să fie schimbate complet, pradă panicii şi isteriei care a cuprins autorităţile poliţieneşti. Singura măsură care poate fi adăugată, în opinia sa, este înăsprirea suplimentară a controalelor la marile evenimente care vor însoţi campionatul, precum parada suporterilor organizată la Berlin.
„Imi pot imagina foarte bine o recapitulare a măsurilor de securitate, pentru a depista posibilităţi ignorate până acum, prin care controalele prin sondaj să poată fi intensificate. Deşi crime de felul celei de la Berlin nu pot fi evitate, trebuie îngreunate condiţiile ca ele să poată fi efectuate, pentru a-i descuraja pe potenţialii imitatori”, este de părere purtătorul de cuvânt al grupului creştin-democrat din Bundestag.

Parada suporterilor amintită mai înainte urmează, conform prevederilor actuale, să fie supravegheată pe tot parcursul desfăşurării prin intermediul camerelor de luat vederi. La punctele de acces, echipele de securitate vor dispune de containere pentru colectarea tuturor obiectelor interzise la manifestaţie, precum crose de baseball, obiecte de sticlă sau arme. Publicul va trebui însă să permită controlul genţilor şi bagajelor numai prin sondaj.

Doar la arena Adidas, din faţa Reichstagului, şi la stadionul olimpic controalele vor fi deosebit de severe. Pe lângă aceasta, toţi vânzătorii, personalul de prim ajutor precum şi reprezentanţii sponsorilor vor trebui verificaţi de către Oficiul federal de investigaţii. Un asemenea standard de securitate este însă desigur imposibil de aplicat la toate manifestaţiile, şi nu poate preîntâmpina infracţiunile comise de delincvenţi tot mai tineri, care nu figurează în evidenţa oficiului federal de investigaţii. Pentru această nouă categorie de atentatori, şeful grupului liberal din parlament, Martin Lindner, este de părere că trebui instituite sancţiuni mai grave.
„În aceste condiţii solicit examinarea opţiunii de a reduce vârsta de încadrare sub incidenţă juridică, la 12 ani. Nu pentru a-i putea aresta pe aceşti tineri, ci pentru a putea interveni la timp cu măsuri corecţionale educaţionale, înainte de a fi prea târziu şi ei să-şi fi distrus deja toată viaţa prin crimele înfăptuite”, a declarat Lindner.

Pericolul primordial pentru manifestaţiile în masă cu ocazia campionatului de fotbal vine însă din direcţia bandelor de huligani, care au ameninţat deja în repetate rânduri cu acte de violenţă şi de vandalism. Autorităţile germane iau aceste avertismente foarte în serios şi se declară pregătite pentru a face faţă eventualelor atacuri ale huliganilor.

  • Data 29.05.2006
  • Autoare/Autor Jan Menzel/Ana-Maria Tighineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1NJ
  • Data 29.05.2006
  • Autoare/Autor Jan Menzel/Ana-Maria Tighineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1NJ