1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

În ajunul scrutinului

Va reuşi Obama să-şi asigure un nou mandat? Ori va izbuti în fine Mitt Romney ceea ce şi-a propus cu mulţi ani în urmă? Care sunt diferenţele şi asemănările dintre ei?

Romney şi Obama se aseamănă mai mult decât  se crede în genere. Şi unul şi altul sunt personalităţi în bună măsură atipice pentru lumea politică nord-americană.

Amândoi au probleme majore cu religiile într-o ţară în care credinţele contează enorm. Fiindcă unul e mormon, şi aparţine deci de-o confesiune care, pentru marile biserici, trece drept o simplă sectă şi încă una prea puţin creştină.

Iar celălalt, considerat de mulţi în baza celui de-al doilea său prenume, Husein, drept musulman, a fost enoriaşul unei biserici radicale, al cărei ghid spiritual s-a distins prin stăruitoare, jenante şi agresive atacuri antisemite şi antiamericane.

Nici unul dintre ei nu e produsul elitei, ci o creaţie personală, rezultatul unei munci şi a unei educaţii asidue, a capacităţii de a învăţa şi a însuşirii, poate încă şi mai rare, de a aplica ce-a învăţat. 

Înaintea marelui scrutin se pun două mari întrebări. Prima, pe termen scurt, se referă la efectele uraganului Sandy, în care Obama a făcut o figură deosebit de bună. Va izbuti Romney ca, în ciuda prestaţiei lăudabile ca manager de criză a şefului Casei Albe, să-şi continue până la potou spectaculoasa ascensiune care i-a marcat evoluţia din ultimele săptămâni şi luni?

În faza finală a campaniei electorale, unele sondaje îl dădeau câştigător la mustaţă pe Obama, dar observatorii serioşi au atras constant atenţia că e vorba de o cursă cap la cap, al cărei deznodământ e greu, dacă nu imposibil de prezis.

În efortul final de asigurare a victoriei în state cheie precum Ohio, Virginia, Wisconsin şi Florida, a căror opţiune contează mai mult decât a altora, ambii candidaţi, echipele, familiile şi partenerii lor candidând la vicepreşedinţie au dat, pe ultima sută, tot ce-au putut. 

După trei dueluri televizate, din care Romney nu şi l-a adjudecat decât pe primul, cel consacrat însă chestiunilor decisive, economice şi de politică internă, scorul în bătălia susţinerilor era, în anumite sondaje, de 48 la sută contra 48 la sută. Ceea ce e, vorba americanilor, „too close to call”. E un scor  pur şi simplu prea strâns pentru a se prezice victoria foarte probabilă a unuia sau altuia dintre candidaţi.  

În ciuda riscului inerent oricăror predicţii, se poate afirma că Romney ocupă totuşi poziţia candidatului favorizat. E adevărat că, în ajunul alegerilor, preşedintele în exerciţiu se bucură în genere de un bonus prezidenţial. Acest bonus reprezintă un avantaj considerabil.

Or, în preziua acestor alegeri, Obama nu mai dispune practic, iată, în ciuda acestui avantaj teoretic, şi în pofida figurii bune făcute în timpul uraganului, de nici un avans notabil, de nici o marjă consistentă în faţa contracandidatului său.  Acest indiciu pare a fi hotărâtor.

Fiindcă şi în acest scrutin, nehotărâţii, alegătorii care oscilează până în ultima clipă vor fi, până la urmă, factorul decisiv. Votul lor va atârna mai greu decât al altora. Iar la urne, cei multă vreme nehotărâţi optează de regulă, în proporţie de 80 la sută,  pentru challenger.   

În plus, Obama a stârnit pasiuni nebănuite. Iar promisiunile sale de schimbare neonorate şi, mai cu seamă dezamăgirea imensă provocată de înşelatele nădejdi mesianice pe care le-a alimentat în prima sa campanie prezidenţială,  atârnă ca o piatră de moară de gâtul candidatului de culoare. Obama şi-a pierdut între timp bună parte din sprijinul de care se bucura în rândul femeilor. Iar electoratul său tânăr şi de culoare, latino-american, se arată net mai greu de mobilizat decât acum 4 ani. Mulţi îi iau în nume de rău impunerea unui stil de conducere neamerican, care conferă statului o pondere  excesivă în viaţa individului.

America e percepută în continuare, de către majoritatea cetăţenilor ei, ca mergând într-o direcţie greşită. Status-quo-ul şi în special situaţia economică precară, nu-i mai conving pe mulţi. Iar Romney le-a promis americanilor schimbarea veritabilă, conform unui plan în 5 puncte, care ar putea suscita adeziunea multor fani ai preşedintelui în exerciţiu, deziluzionaţi de ultimii 4 ani şi de ratata schimbare în bine, făgăduită cândva de Obama. 

Acest plan e de bun simţ. Romney vrea să asigure SUA independenţa energetică, o poziţie mai bună în comerţul global, o mai bună educaţie pentru americani, un mai puternic sprijin pentru întreprinzătorii mici şi mijlocii şi o reducere concomitentă a cheltuielii publice.

Face parte din tacticile uzuale ale candidaţilor la preşedinţie, că evită în genere să-şi precizeze în detaliu modul în care au ei de gând să împace şi capra şi varza, făcând deopotrivă concesii şi cadouri electoratului dar şi raţiunii de stat reclamând imperativ programe de austeritate. 

Romney, care s-a străduit mult să devină tot mai eligibil printr-o perceptibilă alunecare de la dreapta spre centrul spectrului politic, n-a făcut excepţie de la regula impreciziei necesare unei campanii electorale de succes.

Dar există şi o a doua întrebare cheie legată de tranşarea competiţiei dintre Romney şi Obama. Ce efecte va avea ea, pe termen lung şi mediu, asupra americanilor, asupra sistemului economic şi politic american precum şi asupra lumii?

Alegerile prezidenţiale americane sunt întotdeauna foarte importante, fiindcă determină viitoarea orientare a superputerii, şi, ca atare, impactul ei asupra restului omenirii. Dar de această dată, ele par să fie cruciale. Fiindcă de rezultatul lor ar putea depinde acum însuşi viitorul sistemului capitalist şi, nu în ultimul rând, destinul libertăţii în vaste zone ale lumii.

Pe Obama îl preferă anticapitaliştii, Putin, islamiştii, toţi cei care mizează pe o Americă retractilă, una care să fie cât mai internaţionalistă dar, totodată şi puţin prezentă în treburile internaţionale. În Romney îşi pun speranţele cei care speră că SUA îşi vor regăsi forţa şi vigoarea de odinioară şi o vor pune pretutindeni în slujba libertăţii. Dar de el îşi leagă nădejdile şi unii rasişti, homofobi, ultranaţionalişti. În fapt, dictată de interese imuabile, politica externă a SUA,  nu se va schimba esenţial în următorii câţiva ani.      

Indiferent dacă Obama îşi va asigura un nou mandat ori dacă, precum Jimmy Carter, va trebui să plătească după patru ani oalele sparte în timpul administraţiei sale, un fapt e cert. SUA vor dori un respiro ca să-şi facă mai întâi şi multă vreme de acum încolo temele de casă, înainte să-şi poată permite, odată bugetul asanat, să treacă la abordarea celor mai spinoase probleme internaţionale şi la confruntarea pe front larg a vrăjmaşilor ei.

Duşmanii Americii, iar numărul lor este legiune, nu doar în universul islamist, ci şi printre elitele din Rusia, din Asia şi din vestul Europei,  consideră că SUA se află într-un declin irepresibil şi că problemele americane nu sunt accidentale, ci sistemice. Ele ar ţine de o criză iremediabilă a sistemului capitalist.

În opinia lor, scrutinul american ar reflecta nu doar direcţia generală pe care şi-o vor asuma-o americanii, pe viitor, ci  însuşi acest declin definitiv şi irevocabil.

Or, căzuţi pradă iluziilor şi soluţilor lor simpliste, antiamericanii se înşeală grav. Capitalismul flancat social şi îmblânzit de statul de drept şi de democraţie continuă să fie singurul sistem economico-politic viabil. Americanii, ca şi vesteuropenii, se confruntă după o lungă perioadă de enormă prosperitate cu rigorile globalizării şi nevoia de a-şi adapta politicile sociale, economice şi militare la exigenţe  neobişnuite.

Dar calităţile şi însuşirile americanilor, precum şi libertatea şi domnia legii, care au conferit o putere inegalabilă Statelor Unite şi, în genere, societăţilor deschise apărate de americani inclusiv şi mai ales în Europa, nu s-au evaporat defel.  Şi nici nu vor dispărea de acum încolo, indiferent de numele viitorului preşedinte al Americii. Statuia libertăţii nu se va scufunda în mare şi nici nu se va dezintegra precum turnurile gemene. Deşi rănită şi slăbită, democraţia americană va continua să fie un far al libertăţii, al păcii, dreptăţii şi prosperităţii.