1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Înţeleptul şi curajosul dulău

„Un început bun, dar un final rău” – nu puţini comentatori dau acest verdict celor 10 ani ai carierei lui Tony Blair de primministru al Marii Britanii. Dar cum îl va judeca oare istoria?

Un vînt proaspăt a procurat Blair nu doar economiei britanice

Un vînt proaspăt a procurat Blair nu doar economiei britanice

Diverşi analişti pleacă de la premiza că Blair îşi va concretiza planurile de retragere de la putere după alegerile regionale care vor avea loc mîine în Regatul Unit. Şi care s-a putea solda cu desprinderea Scoţiei din Marea Britanie, dacă naţionaliştii scoţieni vor repurta victorie prezisă de unele sondaje de opinie.

Un tînăr pe cît de dinamic, pe atît de carismatic cucerea acum exact un deceniu, puterea, punînd capăt, la Londra, epocii inaugurate, cu 18 ani înainte de conservatorii lui Maggy Thatcher. Blair îşi repurtase victoria mizînd pe o reformare din temelii a partidului laburist şi pe un program de modernizare, ce elibera formaţiunea sa de imaginea ei prăfuită, electoral extrem de pernicioasă, de grupare de stînga a muncitorilor şi sindicatelor favorizînd stagnarea. Succesul său era cu atît mai remarcabil, cu cît Blair izbutise turul de forţă de a dobîndi simpatiile unei bune părţi a clasei de mijloc, fără să-şi piardă alegătorii tradiţionali.

La 43 de ani, cel mai tînăr premier al Regatului Unit din 1812, deci din epoca napoleoneană încoace, sugera că va fi în stare s-o apuce pe „a treia cale”, în speţă una, situată între capitalism şi socialism.

La 10 ani de atunci, Blair a devenit cel mai longeviv premier laburist. Dar simpatiile de care s-a bucurat multă vreme s-au redus sensibil. Mulţi se arată de o bună bucată de vreme profund dezamăgiţi atît de Blair, şi mai ales de poziţia sa ferm proamericană, în campania care a dus la înlăturarea dictaturii lui Saddam Hussein şi ulterior, cît şi de partidul său laburist.

Intorcîndu-i spatele, numeroşi alegători din centrul spectrului politic par hotărîţi să-i acorde votul lor noului lider carismatic apărut dincolo de Canalul Mînecii. Tînărul şef al partidului conservator, David Cameron a devenit febleţea unei majorităţi a electoratului britanic, astfel încît desemnatul succesor al lui Blair, ministrul de finanţe Gordon Brown, va fi silit să înlăture un obstacol serios înainte de a se putea muta în Downingstreet 10.

In răstimp Blair a schimbat însă faţa Marii Britanii. I-a asigurat o prosperitate şi o creştere economică mai îndelungată decît oricînd. Şomajul a scăzut la un nivel record, graţie unui program combinînd subvenţiile şi severitatea faţă de orice semn de lenevie. Miliarde de lire sterline au fost investite în domeniile cheie ale educaţiei, învăţămîntului şi sănătăţii. In pofida vehementului refuz al stîngii tradiţionale, Blair a sfîrşit prin a-şi impune programul de parteneriat al statului cu economia liberă şi cu întreprinderile particulare, scoţînd astfel din impas sectorul construcţiilor publice.

Printre meritele sale majore observatorii îi atribuie succesul istoric al relansării negocierilor de pace nordirlandeze şi forţarea taberelor catolică şi protestantă din Ulster de a-şi depăşi istorica vrăjmăşie, de a se pune de acord şi de a crea un guvern regional comun. Galezii şi scoţienii au, la rîndul lor, toate motivele să-i mulţumească premierului pentru că le-a permis să-şi creeze parlamente naţionale proprii.

Toate acestea nu l-au scutit pe Tony Blair de soarta tuturor oamenilor politici cu ştate vechi de plată. Prezenţa lor vreme îndelungată la putere provoacă inevitabil erodarea imaginii lor. Credibilitatea lui Blair a început să sufere masiv odată cu izbucnirea conflictului declanşat de criza irakiană. Premierului i s-a imputat prea marea apropiere de George Bush, precum şi, culmea, capacitatea sa de a se prevala de mediile de informare şi de a interpreta orice situaţie în sensul pe care-l dorea el. In mod paradoxal, presa avea să se prefacă în duşmanul său cel mai redutabil.

Apogeul urii anti-Blair, iscusit utilizată şi accentuată în masmedia de adversarii săi politici a fost atins în faza, în care în opinia publică britanică s-a instalat convingerea că Saddam Hussein n-ar fi dispus de arme de distrugere în masă. In ciuda înverşunării adversarilor săi, care-l desemnaseră drept „căţelul lui Bush”, Tony Blair a mai izbutit odată incredibila performaţă de a-şi readuce laburiştii la putere, respectiv de a le asigura şi-a treia oară prezenţa la cîrmă, în urma ultimelor alegeri legislative.

Istoria îl va trata poate pe Blair cu mai multă candoare şi îngăduinţă decît contemporanii săi actuali. El a fost cel care modernizat partidul laburist şi clasa politică britanică. Această realizare de anvergură nu i se contestă de fapt nici acum. Dar s-ar putea, dacă dreptatea nu e o iluzie, ca viitorul să-i reconsidere şi rolul major, pe care – în salutar răspăr faţă de orice populism ieftin – un Tony Blair înzestrat nu doar cu înţelepciune, ci şi cu mult curaj a înţeles să şi-l asume în lupta lumii libere împotriva terorismului global.

  • Data 02.05.2007
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1DE
  • Data 02.05.2007
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1DE