1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Împrumuturi pentru gripă aviară şi căi ferate

România va împrumuta 35 de milioane de dolari pentru prevenirea extinderii gripei aviare şi alte 300 de milioane de dolari pentru refacerea infrastructurii feroviare

România se împrumută pentru a aduce calea ferată mai aproape de standardele europene

România se împrumută pentru a aduce calea ferată mai aproape de standardele europene

Răspândirea gripei aviare în România determină autorităţile de la Bucureşti să intensifice măsurile de preveire a extinderii virusului. Astfel, guvernul român a anunţat că va împrumuta 35 de milioane de dolari de la Banca Mondială pentru a susţine financiar măsurile de luptă împotriva acestei boli. Fondurile vor fi folosite pentru asigurarea de stocuri de medicamente şi vaccinuri, pentru îmbunătăţirea serviciilor veterinare şi pentru susţinere campaniei de informare a populaţiei. Potrivit Associated Press, România, care a confirmat zeci de focare de gripă aviară din octombrie 2005, intenţionează să achiziţioneze un milion de doze de medicamente anti-virale, 4 milioane de vaccinuri, măşti medicale şi materiale dezinfectante. De asemenea, Ministerul Sănătăţii a anunţat că intenţionează să producă 4-5 milioane de vaccinuri împotriva virusului H5N1, descoperite de cercetătorii maghiari. Aceasta după ce săptămâna trecută, ministrul maghiar al sănătăţii, Jeno Racz, a oferit României acces la acest nou vaccin, ce este se pare eficient împotriva gripei aviare la oameni.

Un alt împrumut preconizat de autorităţile române vizează modernizarea reţelei de căi ferate. Cabinetul Tăriceanu a aprobat contractarea unui împrumut de la Banca Europeană de Investiţii în valoare de 300 de milioane de euro pentru infrastructura feroviară aflată în apropierea graniţei cu Ungaria. Împrumutul va fi rambursat în 20 de ani şi va finanţa reabilitarea a 185 de kilometri de cale ferată între Simeria şi Curtici, un segment aflat în prezent într-o stare critică, ce face legătura feroviară între România şi vestul Europei.

  • Data 23.03.2006
  • Autoare/Autor Bogdan Bighiu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B29q
  • Data 23.03.2006
  • Autoare/Autor Bogdan Bighiu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B29q