1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Împotriva regimului politic actual

Înaintea alegerilor de anul acesta şi-au anunţat apariţia nu mai puţin de trei organizaţii care se definesc toate ca mişcări politice menite să înnoiască radical scena politică românească.

Politica românească manifestă o vădită predilecţie pentru ideea de “mişcare”. După “Mişcarea Populară”, care are şi un nume rezervat cu toate formele legale, fostul preşedinte al Senatului, Mircea Geoană, propune la rândul său o nouă construcţie politică, bazată pe aceeaşi idee: “Considerăm, se spune într-un document programatic, că este de datoria noastră să avem iniţiativa unei mişcări naţionale pentru dezvoltarea României”(vezi pe surse.ro)

Chiar dacă noua mişcare nu este deocamdată un partid, ea afişează scopuri politice evidente, propunându-se ca alternativă atât la “actuala putere arogantă”, cât şi la “actuala opoziţie lipsită de viziune cu privire la viitorul ţării”. Documentul care stă la baza organizaţiei iniţiate de Mircea Geoană atrage atenţia că “România merge în direcţia greşită” şi se defineşte aşadar ca energie cinetică menită să reorienteze cursul politic şi să-l readucă pe calea cea bună.

"Mişcarea Populară", iniţiată în cadrul PDL, face la rândul ei recurs la “dinamismul” societăţii şi se orientează către viitor. De altfel, unul dintre argumentele promotorilor acestei idei politice este că ţara trebuie să iasă din “ne-mişcare” şi să se insereze în cursul mare al lumii globale. Reperele principale ale "Mişcării Populare" nu sunt naţionale, ci europene, deşi “naţionalul” este mereu evocat ca element de seducţie pentru publicul plictisit de limba de lemn a politicii eurofile.

"Mişcarea Populară" este prin excelenţă liberală şi mizează pe mişcarea favorabilă şi oportună a capitalurilor străine. Ideea construcţiei unei alte economii româneşti, una care să pună accent pe acumularea capitalurilor locale şi pe agricultură ţine de alte cercuri, care au stat şi ele o fracţiune de secundă în centrul atenţiei, atunci când se specula cu privire la desemnarea unui prim minstru tehnocrat.

Dar acestea nu sunt singurele mişcări politice recente. "Noua Republică", care şi-a creat deja o mică notorietate, se subintitulează tot “mişcare”. În documentul fondator se spune că “mişcarea prinde rădăcini”. Prin contrast cu viziunea pur cinetică a celorlalţi competitori, "Noua Republică" conţine însă o interesantă contradicţie internă. “Mişcarea care prinde rădăcini” ar trimite, în primă instanţă, la o gândire conservatoare. Solul, autohtonia, statornicia ar fi valorile promovate de această nouă orientare politică.

După cei 10 ani de exod european, care a proiectat în afara ţării o parte semnificativă a forţelor creatoare ale societăţii, ar fi poate un mesaj semnificativ. Dar în mişcarea care se neagă pe ea însăşi, din moment ce se fixează de sol, prin rădăcini, se află o puternică tensiune lăuntrică, o forţă care tinde la auto-anihilare. De altfel toate documentele acestei formaţiuni conţin aceste contradicţii nelămurite şi care par să fie semnul unor insuficiente clarificări interioare.

Documentele programatice se numesc “manuale”, unul dintre ele fiind nici mai mult nici mai puţin decât un “manual de luptă”. Stilistic, o asemenea formulare evocă mai curând limbajul stângii revoluţionare, al grupurilor insurecţionale care îşi pregătesc militanţii pentru confruntări dramatice şi decisive.

“Vă propunem Noua Rezistenţă, Noul Activism. Pentru că ţara noastră să arate altfel e nevoie de lupta cu inerţia, cu nepăsarea, cu apatia, cu neîncrederea”, stă scris într-unul din “Manualele de luptă". “Lupta cu inerţia” aminteşte de Nicolae Labiş, dar cadenţa şi tonul exortativ ar putea trimite la fel de bine şi la Manifestul futurismului, care s-a înscris, desigur, într-o altă genealogie politică. “Vrem să cântăm bucuria riscului, obişnuinţa energiei şi a temerităţii; vrem să cântăm marile mulţimi agitate de muncă, plăcere şi revoltă; valurile multicolore şi polifonice ale revoluţiilor în capitalele moderne”, scria Marinetti în manifestul său din 1909.

Totuşi, în afara stilului exortativ, cu fraze scurte, tăiate după logica rostirii în faţa marilor mulţimi, documentele acestea politice sunt, în litera lor strictă, lipsite de orice stridenţă. Aşadar, dacă nu e vorba de o simplă neadecvare stilistică ("Noua Republică" doreşte totuşi să facă politică conservatoare!), există aici o fierbere tulbure care nu a a pucat să ajungă la clarificare de sine.

Pasiunea aceasta pentru “mişcare” pare în orice caz să fie ceva foarte răspândit de la stânga la dreapta, ceea ce, dincolo de toate declaraţiile şi intenţiile explicite, ar sugera că România resimte regimul politic actual ca pe o formă de constrângere insuportabilă.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu