1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Îmblânzirea religiilor

Doar conflictul din estul Ucrainei mai suscită în vest o atenţie comparabilă celei acordate pericolului islamist şi corolarelor lui. Puţini înţeleg conexiunea celor două subiecte. Ori ştiu cum se îmblânzesc religiile.

„Putin vrea să schimbe ordinea mondială”, a declarat recent Mihail Hodorkovski, fostul şef al concernului Yukos, care şi-a plătit încercarea de a demara democratizarea Rusiei preşedintelui KGB-ist cu 10 ani petrecuţi după gratii. Hodorkovski ştie despre ce vorbeşte. Dar propoziţia lui nu presupune ample modificări dacă e aplicată islamismului. Rămâne adevărată dacă numelui autoritarului lider rus i se substituie termenul indicând politizarea religiei islamice.

Şi islamismul doreşte schimbarea ordinii mondiale. Cel de factură jihadistă o face violent, în numele unei religii care, spre deosebire de creştinismul occidental, e acuzat de ample restanţe. N-a trecut nici printr-o Pace precum cea Vestfalică, statuînd egalitatea în drepturi a confesiunilor creştine apusene, nici printr-un proces reformator şi autocritic, precum cel demarat de tradiţiile iluministe, iar după Holocaust, în Biserica Catolică, de Conciliul Vatican II.

În replică la terorismul actual s-au înteţit perceptibil, în Europa, dorinţa schimbării religiei islamice şi demersurile de a-i separa mai clar pe credincioşii ei de islamismul extremist. Unii afirmă necesitatea îmblânzirii islamului sau a temeiurilor lui, astfel încât să devină tot mai dificil să fie invocată această religie întru justificarea de asasinate teroriste, de băi de sânge comise în numele prezumtivei „ credinţe adevărate”, de repetate distrugeri de vestigii şi opere de arte antice, de răstigniri, imolări, sau decapitări în masă.

Pe moment, asemenea orori se petrec în mod curent, laolaltă cu tot mai frecvente şi mai obraznice tentative de suprimare, în numele aceleiaşi credinţe, a libertăţii de expresie, precum şi cu tot mai numeroase şi abominabile atentate, ofense, atacuri, răpiri, violuri sau asasinate antisemite.

În Germania, reprezentantul comunităţilor evreieşti din Republica Federală, Josef Schuster, le-a recomandat coreligionarilor săi într-un interviu difuzat de postul public de radio Berlin-Brandenburg să evite să-şi expună prin vestimentaţie apartenenţa la poporul ales. Nu chiar tot timpul, fireşte. Ci doar dacă se plimbă prin cartiere „problemă”. Dar oare cum se definesc cartierele „problemă”? Simplu, sunt suburbii cu mulţi locuitori mahomedani. Aşa le-a definit preşedintele Consiliului Central al Evreilor din Germania, reluat de revista Der Spiegel, după ce, anul trecut, numărul atentatelor antisemite din Germania a sporit brusc, vertiginos şi substanţial. Cu o treime, conform fundaţiei Antonio-Amedeu, un ONG credibil.

Nu altfel, sau poate mai rău stau lucrurile în alte state central- şi vesteuropene. În reacţie la această involuţie tulburătoare spre barbarie, elita politică occidentală a reacţionat ani la rând prin declaraţii sforăitoare, dar găunoase. La Paris şi Viena autorităţile par, într-un târziu, să se fi săturat de vorbe goale, apanajul europeanului subtil şi cultivat, dar obosit şi abulic. Au anunţat că vor trece, în fine, la fapte. Vor proceda, în speţă, la adoptarea de măsuri concrete, spre a zăgăzui riscurile emanând de la extremismul de sorginte musulmană.

În Franţa, incitările la ură şi jihadismul ar urma deci, potrivit preşedintelui Francois Hollande, să fie pedepsite „mai rapid şi mai eficient”. În aceşti termeni s-a exprimat liderul de la Elysee, în cursul unei cine la care au participat, alături de înalţi demnitari, şi Roger Cukierman, preşedintele CRIF, organizaţia centrală a comunităţilor evreilor francezi. Hollande a precizat, în mod cu totul remarcabil, că şi-ar dori ca ura împotriva evreilor „să fie considerată pe viitor o circumstanţă agravantă”.

Întâlnirea nu s-a încheiat fără să le dea organizaţiilor islamice prilejul să-l condamne virulent pe reprezentantul evreilor, care atrăsese atenţia, într-un interviu radiodifuzat privind agresiunile antisemite, că „toate actele de violenţă sunt comise actualmente de tineri musulmani” . Ulterior, Cukierman avea să-şi nuanţeze afirmaţiile, reliefând că s-a referit la asasinii terorişti. „În trecutul apropiat, cei din urmă s-au revendicat in corpore de la religia islamică” a precizat, pe drept cuvânt, Cukierman.

Concomitent, reprezentanţii evreilor din Occident fac permanent eforturi să evidenţieze clar că se opun categoric oricări culpabilizări colective a credincioşilor islamici. Nu orice musulman e terorist sau extremist, chiar dacă teroriştii actuali se revendică, aproape fără excepţie, de la Islam.

Dar de ce anume ar fi oare nevoie pentru ca religia musulmană să nu mai fie percepută de mulţi europeni ca o ameninţare? Oficialităţile austriece sunt de părere că ar fi găsit soluţia, întrucât la Viena s-a adoptat în Parlament o amplă revizuire a legii privind Islamul, lege datând din 1912, deci din faza finală a dublei monarhii. Conform noii reglementări, cei peste o jumătate de milion de credincioşi musulmani din Austria, în majoritatea lor de provenienţă turcă sau bosniacă vor obţine anumite drepturi, precum cel la asistenţă spirituală în închisori şi spitale. Ar urma în schimb să-l piardă pe cel de a se lăsa finanţaţi din străinătate, bunăoară de către oficialităţile turceşti ori saudite.

În mod vădit, austriecii speră să-şi poată forja un islam autohton, european, educându-i acasă, prin oameni proprii, pe clericii musulmani. Ideea, indiscutabil utilă, ar fi recursul la o teologie nefundamentalistă, care să se despartă net de lectura literală, incitatoare la ură, a unor părţi din textele sacre musulmane, care furnizează pseudojustificări terorismului şi constituie izvorul principal al marilor probleme actuale.

Dar, dincolo de vulnerabilităţile unei legi naţionale aparent lesne atacabile în justiţie, naivitatea oricărui demers unilateral, local sau regional ar trebui să reiasă evident din sursele marii angoase occidentale actuale, care este ISIS. Britanicii de pildă sunt sideraţi de atracţia pe care o exercită nişte patibulari bărboşi precum teroriştii ISIS asupra unor adolescente de 15, 16 ani, seduse în urma unor contacte pe reţelele de socializare şi în stare să se vândă pe nimic. Fetele se îndrăgostesc şi dispar în Siria unde se văd, de regulă, violate şi înrobite. Uneori pe veci.

Dincolo de tragediile individuale, problema resurselor islamice ale islamismului terorist rămâne una extrem de spinoasă, de ordin inclusiv teologic, cu atât mai greu de rezolvat cu cât nici alte religii, nici măcar mult elogiatul budism, nu s-au îmblânzit definitiv şi nu şi-au limpezit în mod convingător raporturile complexe cu violenţa.

Apoi e, deopotrivă, şi o chestiune globală şi informaţională, de vreme ce mondializarea e o realitate concretă de care nici societăţile deschise, nici ţările de origine ale imigranţilor din vest nu se pot disocia. Cât timp cei mai ticăloşi asasini din istoria recentă a umanităţii vor continua să fie lăsaţi să-şi facă de cap în Siria, Irak şi aiurea, e stupid să se creadă că soluţiile naţionale, oricât de utile, dezirabile şi recomandabile ar fi ele, vor sfârşi prin a rezolva prin ele însele problemele pendinte.