1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Îşi menţine administraţia Bush sprijinul pentru Musharraf?

După ce iniţial a reacţionat destul de rezervat faţă de decretarea stării de urgenţă în Pakistan, guvernul de la Washington pare acum să-şi modifice atitudinea faţă de generalul Musharraf.

default

George W. Bush şi Pervez Musharraf în 2001 la New York

E preşedintele Pakistanului un „good guy” sau un „bad guy” îl întreba deunăzi un moderator la televiziune pe invitatul său. O întrebare la care va trebuie să răspundă în curând adminsitraţia de la Washington. După 2001 George Bush vorbea despre generalul Musharraf ca despre un prieten bun, un partener strategic pe termen lung.

Acum Washingtonul pare a fi pe cale de a-şi schimba poziţia imaginându-şi, potrivit New York Times, şi un Pakistan fără generalul Pervez Musharraf în fruntea statului. Guvernul american caută acum o ieşire dintr-o situţie pe care singur şi-a creat-o. Washingtonul s-a bazat exclusiv pe realţiile bune cu preşedintele Pakistanului şi cu armata al cărei şef e.

Armata pakistaneză a avut pare-se grijă ca tehnologie nucleară să ajungă în Libia, Coreea de Nord sau Iran. E ceea ce susţine Adrian Levy, autorul unei cărţi despre afacerile generalilor din Pakistan, inclusiv ale lui Musharraf. Casa Albă ar fi ştiut de toate acestea, afirmă Levy. Autorul mai atrage atenţia că în 2001 se putea se ştia că există un grup de militari care are legături cu Al Qaeda şi cu regimul taliban şi care „exportă” tehnologie nucleară. Nu e însă vorba de Irak ci, potrivit serviciilor secrete, de Pakistan, reiese din cartea lui Levy.

Acum, şase ani mai târziu şi după ce a acordat Pakistanului ajutoare financiare în valoare de 11 miliarde de dolari, Casa Albă trebuie să se decidă dacă vrea să se bazeze în continuare pe Musharraf sau dacă îşi schimbă totuşi planul. Care ar putea fi alternativa?

Teresita Scheffer, fost ambasador al Statelor Unite în Pakistan:

„Nici un regim militar nu poate supravieţuii la infinit. Generalul Musharraf confruntă de vreo jumătate de an cu serioase probleme. Dacă se doreşte un guvern pakistanez de lungă durată, atunci acesta ar trebui să fie ales în mod democratic."