1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ştiri culturale

Medana Weident19 mai 2006

Cea de-a 59-a ediţie a festivalului internaţional al filmului de la Cannes a debutat miercuri seară cu premiera mondială a controversatei pelicule „Codul lui Da Vinci“, cu Tom Hanks, Audrey Tautou şi Ian McKellen, după bestseller-ul cu acelaşi titlu al lui Dan Brown.

https://p.dw.com/p/B2rO
Audrey Tautou şi Tom Hanks la Cannes
Audrey Tautou şi Tom Hanks la CannesImagine: picture-alliance/dpa

Numeroşii ziarişti, care au asistat la un preview al filmului cu o zi înaitne au avut în majoritate numai cuvitne critice la adresa ecranizării romanului vândut în peste 40 de milioane de exemplare. E posibil totuşi ca în pofida criticii proaste, „Codul lui Da Vinci“, o producţie care a costat nu mai puţin de 125 de milioane de dolari, să atragă un public larg, ţinând cont de vâlva care s-a făcut în jururl său şi ca urmare a boicotului lansat de Vatican şi de diferite grupuri religioase creştine. Aşa cum s-a întâmplat în 2004 cu nu mai puţin controversata peliculă a lui Mel Gibson „“Patimile lui Christos“. Una dintre teoriile lui Dan Brown este că Isus ar fi fost căsătorit cu Maria Magdalena şi că ar fi avut cu aceasta chiar un copil. „Codul lui Da Vinci“ este prezentat la Cannes în afara concursului. Printre momentele culminante ale ediţiei din acest an, care se încheie pe 28 mai, se numără: „Volver“, noul film al cineastului spaniol Pedro Almodovar, „Marie Antoinette“ a regizoarei americane Sofia Coppola, fiica lui Francis Ford Coppola, „Fast Food Nation“, o satiră a americanului Richard Linklater şi „World Trade Center“, mai precis o parte din filmul pe care Oliver Stone l-a realizat despre atentatele de la 11 septembrie 2001.

Pentru palmierul de aur concurează în total 20 de producţii din 13 ţări, Germania participând cu mai multe pelicule doar în alte categorii.

În centrele istorice ale oraşelor germane Wismar şi Stralsund din landul Mecklenburg/ Pomerania Anterioară, din 2002 parte a patrimoniului UNESCO, va fi găzduită o interesantă expoziţie documentară consacrată bisercilor fortificate din Transilvania. Expoziţia, care va debuta mâine în incinta prmăriei din Wismar, cuprinde 50 de fotografii de dimensiuni mari însoţite de texte informative cu prezentarea satelor şi bisericilor fortificate săseşti, între care 7 au fost incluse pe lista patrimoniului mondial, elaborată de UNESCO. E vorba de cele de la Biertan, din Prejmer, Viscri, Dârjiu, Câlnic, Saschiz şi Valea Viilor. Între 4 şi 16 iunie expoziţai va putea fi vizitată la Stralsund.

Cântăreaţa şi actriţa americană, excentrica Cher, a împlinit ieri 60 de ani. Nu mulţi colegi ai săi au reuşit să se menţină atâta vreme şi atât de des în fruntea clasamentelor de specialitate. Cher s-a lansat la începutul anilor 60 alături de Sonny Bono cu care a format cuplul „Sonny and Cher“, primul lor hit internaţional fiind „I Got You Babe“. În acea perioadă cei doi, deveniţi şi privat un cuplu, erau consideraţi drept idoli ai genraţiei hippy, un fel de contrapondere la muzica rock de protest a unui Bob Dylan. Reuşind să se adapteze de fiecare dată la cele mai noi ritmuri, Cher, pe numele ei real Cherilyn Sarkissian, a reuşit, pe la finele anilor 90 cu „Believe“ să cucerească până şi inimile adolescenţilor. În ce priveşte filmul, roluri remarcabile au fost cele din „Vrăjitoarele din Eastwick“, alături de Jack Nicholson, dn „Suspect“ sau „Moonstruck“, pentru care a obţinut chiar un Oscar.

Un alt idol al aceleaşi generaţii va împlini pe 24 mai 65 de ani: Bob Dylan, de fapt Robert Allan Zimmerman, provenind dintr-o familie de emigranţi evrei ruşi din Odessa. Pe la zece ani a învăţat singur să cânte la chitară, puţin mai târziu la pian, muzicuţă şi la alte câteva instrumente. După ce a studiat trei semestre de artă la universitatea din Minnesota, s-a stabilit la New York, unde în 1962 şi-a schimbat şi numele, în semn de omagiui adus poetului său preferat Dylan Thomas. Aici în metropola americană şi-a început cariera de compozitor de muzică protestatară, contra Establishmentului, devenind un exponent de frunte a ceea ce avea să se numească folk-rock şi totodată al generaţiei Woodstock. Unul dintre cele mai remarcabile discuri ale perioadei de debut a fost „The Times They are A-Changin’“. În 1965, cu „Like a Rolling Stone“, Dylan cucereşte primul loc în top, piesă declartă patru decenii mai trâziu, în 2004 de către revista Rolling Stone drept cel mai bun song al tuturor timpurilor. Anul trecut renumitul regizor american Martin Scorsese a elogiat personalitatea acestei legende vii a rockului, printr-un documentar, transmis de televiziunea americană în seria „American Masters“.