Şomerii mai puţini în Germania
5 februarie 2004Publicitate
Numărul şomerilor înregistraţi în Germania a scăzut în cursul lunii ianuarie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. La nivel federal numărul celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă a ajuns la 4,6 milioane, cu aproximativ 26 de mii mai puţini decât la începutul anului 2003, dar cu 282 de mii mai mulţi decât în luna decembrie a anului trecut. Conform informaţiilor date publicităţii astăzi de către Agenţia Federală a Forţei de Muncă, rata şomajului a atins 11 procente. Frank Weise, directorul financiar al Agenţiei, declară că noile evoluţii nu trebuie considerate ca o înrăutăţire a situaţiei, ci mai degrabă drept rezultat al unei noi politicii pe piaţa forţei de muncă.