1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Şomerii germani confruntaţi cu noi reforme

Alina Kühnel27 mai 2004

Ministrul federal al Economiei, Wolfgang Clement, promite landurilor ajutoare financiare în valoare de 1,8 miliarde de euro. Fondurile sunt destinate unei mai bune cooperari dintre Agenţia Federală pentru Forţă de Muncă şi Guvernele comunale, în perspectiva reducerii ajutorului de şomaj şi a ajutorului social.

https://p.dw.com/p/B2eR
Şomerii germani contestă reformele Guvernului Federal
Şomerii germani contestă reformele Guvernului FederalImagine: AP

Contopirea acestora este unul din punctele cheie ale planului de reformă propus de Wolfgang Clement. Parlamentarii au aprobat la finele anului 2003 acest plan, cu condiţia ca landurile să poată decide singure asupra modalităţilor de sprijin pentru cei aflaţi în şomaj de mai mult timp. Comisia de specialitate a început ieri consultările pe marginea proiectului de lege. Rezultatele finale vor fi date publicităţii în luna iulie.

Oraşele şi comunele din Republica Federală au calculat însă că pentru punerea în practică a reformelor propuse de Clement sunt necesare cel puţin 2,5 miliarde de euro anual, astfel încât suma propusă nu este suficientă. Pentru aplicarea planului ar fi necesare şi modificări în Constituţia federală, care să permită landurilor o mai mare independenţă la nivelul decizional.