1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Şoferiţa de autobuz: Poate fi interesant să parcurgi acelaşi drum în fiecare zi

21 aprilie 2010

„Fiecare zi de lucru este diferită”, afirmă Marion Thoma, care nu se fereşte să filozofeze un pic pe marginea meseriei ei.

https://p.dw.com/p/N1k8

În fiecare zi, autobuzul ecologic alimentat cu gaz metan pe care îl conduce Marion urmează aceeaşi rută, transportând sute de călători care vor să ajungă în centrul oraşului Augsburg. În pofida stresului, Marion este întotdeauna calmă şi gata să sară în ajutorul celor care au nevoie de ea...

Marion Thoma este şofer de autobuz şi nu îşi poate imagina că ar putea practica o altă meserie. Când o auzi vorbind, nici nu îţi vine să crezi că doar întâmplarea a aşezat-o la volanul unui autobuz, care cu greu se strecoară dimineaţa pe străzile ticsite cu maşini ale oraşului.

A devenit şoferiţă din întâmplare

„Am găsit în ziar o ofertă de angajare. Aşa că am trimis un CV, m-am dus la interviu şi am obţinut jobul pe care mi-l doream – vatman. După un timp am dat examenul de obţinere a licenţei pentru autobuz, aşa că acum conduc şi tramvaiul, şi autobuzul”, povesteşte Marion.

Înainte de a lucra în domeniul transportului în comun, Marion a fost şofer pe o maşină a poştei din München. Nu era însă deloc fericită. Prea mare era stresul şi parcă prea intensă senzaţia de anonimitate cu care Marion avea de luptat în metropola bavareză. Altfel stau lucrurile în Augsburg, un oraş cu „doar” un sfert de milion de locuitori, în care te descurci mult mai uşor ca şofer.

De locuit, Marion Thoma locuieşte într-un loc liniştit, la Bobingen, satul în care s-a născut, aflat la 30 de km depărtare de Augsburg. S-a mutat aici pentru că o încântă viaţa la ţară, liniştea şi aerul curat.

Timpul nu i-ar permite să crească un copil

Marion şi soţul ei, care este de asemenea şofer pe autobuz, nu au copii.

„În ziua de astăzi nu este deloc uşor să iei decizia de a face un copil. Eu mă duc cu plăcere să muncesc şi nu cred că timpul mi-ar permite să am un copil, cu atât mai mult cu cât nu lucrez într-un birou, să plec mai devreme acasă”, spune Marion Thoma.

Despre călători, Marion spune că cei mai mulţi sunt oameni de treabă. Există însă şi persoane care au mereu ceva de incriminat. Şi tinerii din weekend, care urcă cu sticlele de băutură în autobuz, se aşează pe locurile din spate şi călătoresc ore întregi, până au băut tot ce aveau în sticle. „De fiecare dată când îi privesc în monitorul camerei de supraveghere am o senzaţie neplăcută”, mărturiseşte Marion.

În timpul liber, şoferiţa de autobuz se deplasează cu bicicleta. Face multă mişcare, merge la sala de fitness şi se îngrijeşte, alături de soţul ei, de bunul mers al lucrurilor casnice.

Autor: Giorgios Pappas / Vlad Drăghicescu
Redactor: Alexandra Sora