1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Şefe impuse prin lege?

Lavinia Pitu, DW- Berlin15 aprilie 2013

Într-o ţară, în care femeile ocupă mult mai puţine posturi de conducere decât bărbaţii şi sunt plătite mai prost decât colegii lor, discriminarea în viaţa profesională rămâne temă electorală.

https://p.dw.com/p/18G30
Imagine: dapd

Cu cinci luni înainte de alegerile parlamentare din Germania, introducerea unui procentaj fix de femei în posturi de conducere nu numai că reprezintă unul dintre cele mai fierbinţi subiecte electorale, dar a ajuns să-i dezbine chiar pe membrii coaliţiei de la guvernare.

Ar fi drept ca management-ul companiilor să fie obligat să angajeze un număr fix de femei impus prin lege? Aceasta este întrebarea politicienilor şi a societăţii civile din Germania, de câteva luni încoace, de când Comisia Europeană plănuieşte să mărească procentul angajatelor în conducerea concernelor mari, la 40%, până în anul 2023.

Alte ţări, cum ar fi Franţa sau Spania, au decis deja să aplice propunerea CE. Dar în Germania, unde femeile ocupă numai 2,2% din posturile de top, o posibilă lege de acest fel, pentru a cărei nerespectare companiile ar urma să fie sancţionate, creează controverse în campania electorală.

Voturi pentru ideile opoziţiei

Opoziţia susţine procentajul clar de femei în consiliile de conducere, propunerea de lege fiind iniţiată de social-democraţi (SPD). Coaliţia de la guvernare, formată din Uniunea Creştin-Democrată/ Creştin-Socială (CDU/CSU) şi liberali (FDP ), susţine oficial aşa-numitul „procentaj flexibil”, un concept care le-ar oferi companiilor posibilitatea de a decide singure asupra distribuţiei sexelor.

Problema este însă că un număr semnificativ de liberali şi de membri ai Uniunii preferă propunerea opoziţiei. Şefa Comisiei pentru cultură din Bundestag, Sibylle Laurischk, de la Partidul Liberal, a declarat oficial, citată de revista economică „Wirtschaftswoche”, că va vota pentru procentajul minim de femei în posturile de conducere: „Avem nevoie de un semn, cum că femeile sunt căutate pentru poziţii de management şi pot fi găsite”. Aceeaşi publicaţie susţine că multe alte colege din partid ar fi de aceeaşi părere, fără însă a o declara deschis. Şi parlamentarul CDU, Rita Pawelski, sau colega de la CSU, Dorothee Bär, sunt pentru introducerea acestei legi. „Aleg în continuare cota stabilită prin lege”, a declarat Bär.

Bundestagsdebatte Gleichstellungspolitik Frauenquote Ursula von der Leyen
Ministrul federal al Muncii, Ursula von der LeyenImagine: dapd

Cel mai renumit deviaţionist este însă ministrul federal al Muncii, Ursula von der Leyen (CDU), o susţinătoare puternică a tratării egale a femeilor în societate şi implicit a acestei legi, prin care bărbaţii să nu mai reprezinte o majoritate covârşitoare în rândurile şefilor. Un semnal nu tocmai bun pentru cancelarul Angela Merkel, care a invitat-o personal pe von der Leyen la o discuţie confidenţială săptămâna trecută, conform publicaţiei „Bild am Sonntag”.

Bărbaţii, puţin mai egali

Atitudinea ministrului Muncii e cu atât mai incomodă pentru ceilalţi creştin-democraţi, cu cât procentajul femeilor în posturi de conducere e şi unul dintre subiectele electorale principale ale lui Peer Steinbrück, contracandidatul social-democrat al cancelarului Merkel, la alegerile din toamnă.

Pe 18 aprilie urmează să se voteze în Bundestag, dacă firmele mari germane vor fi nevoite să angajeze un număr minim de femei la conducere. În septembrie anul trecut, Bundesrat-ul, camera superioară a parlamentului german, votase pentru introducerea acestei legi, ceea ce a forţat Bundestag-ul să readucă tema pe ordinea de zi.

Până atunci, coaliţia de la guvernare speră să-şi convingă toţi membrii de inutilitatea unei astfel de legi şi în plus de imoralitatea de a vota propunerile opoziţiei. Iar aceasta din urmă, să arate societăţii germane ceea ce unele ONG-uri au făcut deja, respectiv că egalitatea între sexe poate fi încă un subiect tabu, într-o societate democratică.