Şcolile cer mai mulţi bani

Este singurul domeniu în care există o astfel de precizare. Dar cele mai multe dintre Bugetele care au urmat nu au putut respecta această prevedere. Legea avea dezavantajul că introducea constrîngeri anticipate asupra unor bugete care aveau alte priorităţi. Cele mai multe dificultăţi cu această lege le-au avut guvernele CDR. Andrei Marga, ministrul învăţămîntului a ameninţat de multe ori cu demisia dacă nu i se pun la dispoziţie 4% din PIB.

La începutul anilor ‘90 dezbaterea era interesantă şi nu avea aerul mercantil de astăzi, întrucît aducea în discuţie marile probleme. Ce priorităţi are o societate?, ce program implicit şi prin urmare după ce criterii redistribuie averea publică? Pe vremea aceea guvernul de stînga era acuzat că preferă să subvenţioneze masiv activităţi industriale nerentabile ca cele din Valea Jiului în loc sa investească în educaţie. Se vorba pe atunci despre nevoia refacerii unei elite, despre reaşezarea accentelor care favorizau mase inculte şi manevrabile în detrimentul unei pături educate şi capabile să exercite cetăţenia în mod deplin.

Astăzi multe dintre subvenţiile din acele timpuri au fost retrase şi economia s-a mai eliberat de tutela statului. Şi totuşi bugetul educaţie a rămas sărac, guvernul fiind nevoit, din cauza inflaţiei, să adopte o politică salarială prudentă. Iar dezbaterea de acum are loc în alţi termeni. Sindicatele din şcoli îi acuză pe guvernanţi şi pe toţi politicienii în general că nu manifestă nici un interes pentru învăţămîntul public întrucît ei îşi dau copiii la şcoli în străinătate sau la şcoli particulare. Primul ministru Adrian Năstase a fost nevoit să-şi retragă copilul de la şcoala americană din Bucureşti ca să nu mai dea prilej de critică. Asistăm acuma de fapt la un discurs mai încărcat de resentimente decît de idei. Marile dezbateri au fost suspendate, răpunderea fiind implicit delegată Uniunii Europene.

Sistemul de educaţie din România traversează însă o criză majoră din multe puncte de vedere. Reformele începute de ministrul Andrei Marga au rămas fără continuare. De fapt multe schimbări s-au petrecut în şcolile româneşti, dar nu întotdeauna într-o manieră coerentă. Atîta vreme însă cît problema banilor rămîne cea mai presantă, celelalte chestiuni alunecă mereu pe planul al doilea. Fără un minim confort şcolile nu pot să se gîndească cu adevărat la o reformă de fond.