Şcoala şi fără bani şi fără reformă

Intenţia Guvernului de a concedia 15.000 de profesori a provocat atît de multe contestaţii din cauza faptului că ea pare să fie o simplă anexă a acordului de împrumut cu FMI. Nu a existat nici o referire la reforma sistemului şcolar despre care se vorbise obsesiv anul trecut. De altfel noua lege a Educaţiei a fost respinsă de Curtea Constituţională şi dezbaterea va trebui reluată de la zero. În aceste condiţii este greu să convingi opinia publică că procesul educaţional nu va avea de suferit. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, are o sarcină ingrată. El trebuie să argumenteze ceea ce nu poate fi argumentat.

Astăzi, după a doua reuniune cu sindicatele pe tema Ordonanţei 114/2009, Daniel Funeriu, s-a străduit totuşi să demonstreze că ar exista o relaţie de necesitate între concedierea profesorilor şi reforma proiectată. „Nu poţi, a pretins ministrul, să faci reformă în afara unui model de finanţare clar şi predictibil.” Dar oricît s-a străduit, el nu a putut ascunde că unica preocupare a Guvernului este să reducă costurile. În plus ministrul pare puţin cam rigid şi mai ales lipsit de empatie faţă de situaţia profesorilor, ceea nu face decît amplifice contestaţiile.

Sindicatele au solicitat deja Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională, iar astăzi avocata PNL, Alina Gorghiu, a făcut o solicitare similară preluînd în linii mari argumentaţia sindicatelor. Guvernul nu ar fi fost în drept să emită o Ordonaţă „de urgenţă“, (OUG 114/2009) de vreme ce efectele ei se vor produce abia de la 1 septembrie. E o obiecţie formală, care nu intră în fondul discuţiei.

Aşadar dacă va fi sesizată, Curtea Constituţională nu va răspunde la întrebarea principală dacă e bine să fie concediaţi cei 15 000 de profesori.

În orice caz răspunsul nu e uşor de dat. Din punctul de vedere al Finanţelor măsura concedierilor este bună, după cum din perspectiva sindicatelor, nu mai încape discuţie, măsura este rea şi tebuie combătută. Să nu uităm că rostul sindicatelor este să lupte pentru securitatea materială a membrilor săi.

Dar din punctul de vedere al educaţiei, al procesului şcolar? Este logic că plecarea unor oameni din sistem va îngreuna sarcina celor rămaşi. Ca lipsa lor să nu se simtă ar fi trebuit ca, în prealabil, să se reducă numărul de materii care se predau la şcoala, după care concedierea unor profesori ar fi venit de la sine şi nu ar fi provocat atîtea discuţii.

Aşa însă lumea se teme, pe bună dreptate, (şi nu este vorba doar de profesori, ci şi de părinţii elevilor) că se va ajunge la aglomerarea claselor. De altminteri, ministerul Educaţiei a confirmat pe ocolite că acest lucru se poate întîmpla. În fine, profesorii ar putea fi obligaţi să predea mai multe ore pentru acelaşi salariu, ceea ce nu ar fi bine pentru nimeni, nici pentru profesorii obosiţi şi nici pentru elevii aflaţi în faţa unor profesori obosiţi.

După un an de promisiuni cu privire la reforme, şcoala românească riscă aşadar să se vadă la fel de puţin reformată, dar, în schimb, mai săracă şi mai astenică.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu