Şanse mari, şanse mici

”Cine oare dispune de suveranitate? Cel care e îndrituit să proclame starea de urgenţă”, notează cotidianul berlinez Die Welt, sub semnătura expertei în problemele Orientului Mijlociu, Mariam Lau. Sub titlul ”O şansă mare”, citim în ziar: ”Prin devansarea transferului puterii către irakieni, trupele coaliţiei le-au jucat o festă insurgenţilor, care se pregăterau să transforme ultimele zile în ţară ale lui Paul Bremer într-un incendiu generalizat. Or, de-acum încolo, aruncările în aer din Irak vor fi calificate oficial, drept bombe îndreptate împotriva poporului irakian".

Spre a pune capăt atentatelor, premierul irakian Allawi, mai scrie ziarul berlinez, ”reflectează la eventualitatea decretării legii marţiale. Intrucât guvernul său se bucură de o stabilă susţinere populară, iar comunitatea internaţională, reprezentată de alianţa NATO i-a promis un sprijin fie şi limitat, Irakul are iată o şansă autentică”, apreciază Mariam Lau.

Inutil de subliniat că observatorii sunt departe de a împărtăşi, la unison, această opinie.

"Scrâşnind din dinţi, preşedintele Bush s-a văzut nevoit să accepte (la summitul de la Istambul) că alianţa nordatlantică nu poate face mai mult pentru irakieni decît să le instruiască forţele de securitate", opinează un cotidian estgerman. Associated Press a difuzat în context un interviu cu Ion Iliescu, preşedintele calificînd primul summit nordatlantic la care a luat parte în calitate de şef al statului român, ca ”expresie a sfîrşitului războiului rece”. In privinţa Irakului, Iliescu a reiterat mai vechea poziţie a Bucureştiului, refuzînd ideea suplimentării efectivelor româneşti între Eufrat şi Tigru, fără să excludă însă eventualitatea revizuirii compoziţiei acestor forţe şi dislocarea în Irak a unor unităţi mai specializate.

La rândul lor, ziarele apusene salută alegerea în Serbia a unui preşedinte prodemocrat şi proeuropean, deşi cotidianul norvegian Aftenposten consideră victoria lui BorisTadici asupra lui Tomislav Nicolici ”nu întru totul convingătoare”. Ziarul regretă profunda divizare a unei ţări ”inapte încă să desluşească limpede cursul drumului cel bun”, după ce s-a înglodat în anii 90 în marasmul războiului şi s-a blocat în fundătura izolării. Cotidianul din Oslo admite însă că victoria lui Tadici îi ”deschide Serbiei calea spre reintegrarea în familia naţiunilor”. Mai aproape de locul faptei, ziarul bulgăresc Sega îşi manifestă mai accentuat optimismul, apreciind că triumful lui Tadici ”a înlăturat totuşi pericolul revenirii la putere, la Belgrad a forţelor extremiste eliminate de la cârmă acum 4 ani”. Ziarul deplânge totuşi absenţa unei alternative autentice la putere, care ar fi alimentat stările de spirit radicale şi observă că ”întemniţarea şi judecarea lui Miloşevici la Haga nu poate în mod vădit să fie suficientă pentru edificarea unei democraţii”.

Nădăjduita ei construcţie în Irak suscită comentarii încă şi mai sceptice în presa apuseană. Criticii de profesie continuă să cârtească la adresa SUA, considerînd orice prilej cât se poate de nimerit spre a-i dezaproba pe americani. Ziarul moscovit Izvestia e de părere că transferul puterii către irakieni ”aminteşte de finalul războiului din Vietnam”. Îngrijorat de scăderea popularităţii sale înainte de alegeri, preşedintele american, scrie ziarul, şi-ar fi ţinut promisiunea de voie de nevoie. Fiindcă ”ori de câte ori o superputere simte că alunecă irevocabil într-un mărunt război de gherilă se impune o astfel de decizie, fiind obligatorie crearea unei elite locale aliate şi a unei armate de autohtoni”. La fel ar fi procedat Nixon în Vietnam, afirmă Izvestia.

"Date fiind riscurile unei intervenţii, NATO a exlus eventualitatea implicării ei directe în Irak”, subliniază Freie Presse din Chemnitz, în timp ce Hamburger Abendblatt e de părere că ”transferul precipitat al puterii ar exprima ”falimentul administraţiei Bush” ale cărui trupe de ocupaţie n-ar mai fi fost stăpâne pe situaţie, pierzînd atît în faţa teroriştilor cât şi în misiunea cuceririi inimilor şi minţilor irakiene. Ziarul austriac Kurier se îndoieşte de autenticitatea suveranităţii guvernului interimar de la Bagdad, considerînd că Irakul, incapabil să-şi asigure propria securitate va depinde în continuare de cei 150.000 de militari străini. Il Messagerro din Roma îl osândeşte fără drept de apel pe Paul Bremer, atribuindu-i o bună parte din vină pentru coşmarul irakian. Neue Zuercher Zeitung se raliază acestei opinii, calificînd intempestiva retragere a administraţiei civile americane drept ”semn al unui eşec al SUA”.

Net mai nuanţat, ziarul cehesc Mlada fronta Dnes admite că războiul din Irak e ”războiul nostru al tuturor, pe care noi toţi, şi nu doar Washingtonul n-avem dreptul să-l pierdem”. Iar Stuttgarter Nachrichten pune lucrurile la punct scriind: ”oricât ar dispreţui unii critici calitatea suveranităţii irakiene, un fapt e clar. Nu exista nici o alternativă la transferul puterii. Administraţia americană a pregătit-o cu grijă, înţelepciune şi hotărâre. Cu noul premier Allawi americanii par s-o fi nimerit în plin, optînd pentru omul potrivit. In ce priveşte menţinerea trupelor străine în ţară, chiar şi adversarii intervenţiei irakiene sunt nevoiţi să recunoască faptul, că, în absenţa acestor forţe militare, Irakul s-ar prăbuşi în haos”.

Şi La Republica din Roma nutreşte oarecari speranţe, întrucât, de acum încolo ”încarnarea răului” nu vor mai fi în ochii irakienilor americanii, ci arhiteroristul el Quaidei el Zarkawi. Ca atare, teroriştii, notează cotidianul roman ”vor deveni cei mai buni aliaţi ai noului executiv de la Bagdad”, devreme ce, ”pînă acum, irakienii au salutat, sau măcar au tolerat atacurile asupra americanilor, dar nu vor suporta atentatele ucigîndu-i la grămadă pe ai lor”. De Volkskrant din Haga concede că misiunea noului guvern interimar va fi dificilă, subliniind importanţa prelungirii ajutorului militar extern pentru Irak. Saarbruecker Zeitung pledează în favoarea internaţionalizării reconstrucţiei irakiene sugerînd concomitent utilitatea implicării Naţiunilor Unite în efortul garantării securităţii din ţară. In fine, Die Welt publică un reportaj pe cât de necesar, pe atât de rar, evidenţiind cât de mult s-a schimbat în bine Irakul post-Saddam.