Învăţămîntul superior – un sistem închis

Numai în universităţile de stat, din cele aproape 45.000 de posturi normate, 20.000 sînt neocupate. În unele universităţi sînt chiar mai multe locuri disponibile decît cele ocupate.

Situaţia aceasta nu o întîlnim doar la universităţi mai puţin cunoscute, ci la cele mai prestigioase instituţii de învăţămînt superior din România, începînd cu Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara sau Academia de Studii Economice din Bucureşti.

Cum s-a ajuns aici e lesne de înţeles.

Profesorii sau conferenţiarii titulari cumulează mai multe norme didactice, desigur plătite, iar rectorii amînă sine die să scoată la concurs posturile respective.

În acest timp, mulţi tineri valoroşi, cu doctorate obţinute la universităţi europene sau americane de prestigiu aşteaptă în zadar să intre în sistemul universitar din ţară.

Mai exact, aşteaptă organizarea acelor concursuri în urma cărora să-şi poată face şi ei meseria de dascăl, alături de colegii lor în pragul pensiei.

Un drept pentru care nu pot lupta, avînd în vedere „sistemul închis” al învăţămîntului superior din România.

Şi atunci tinerii noştri cu doctorate la zi, altfel spus bine pregătiţi şi mai ales dornici de muncă, fie pleacă în alte ţări, fie supravieţuiesc în România angajîndu-se la diverse instituţii care nu au nici o legătură cu învăţămîntul.

Recent, mai mulţi specialişti din educaţie şi cercetare, între care şi preşedintele Academiei Române au semnat un Manifest pentru Excelenţa în Educaţie şi Ştiinţă în România. Prin manifestul respectiv, se doreşte o restructurare substanţială a sistemului de educaţie şi cercetare.

Un motiv îngrijorător, conform specialiştilor, este acela că pînă în anul 2012 aproximativ 30% din cadrele didactice active se vor pensiona, iar mulţi dintre cercetătorii tineri pleacă în străinătate.

Cît despre cei formaţi deja în străinătate, aceştia nu sînt atraşi în nici un fel să revină în ţară.