1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Între Scylla şi Carybda

Rodica Binder16 februarie 2006

De ce se tem europenii mai mult? De gripa aviară sau de pericolul terorist?

https://p.dw.com/p/B12B
Reîntoarcerea păsărilor migratoare sporeşte teama faţă de gripa aviară
Reîntoarcerea păsărilor migratoare sporeşte teama faţă de gripa aviarăImagine: picture-alliance/dpa

„Bine aţi venit în satul global real.Cine a crezut cumva că un virus agresiv se lasă oprit la frontieră, trebuie să-şi revizuiască părerile deşi pentru toţi era limpede că răspîndirea lui a fost de la început doar o chestiune de timp” - scrie azi PFORZHEIMER ZEITUNG cerîndu-le totuşi cititorilor să-şi păstreze calmul.Un sfat pe care şi liderii politici de la Berlin îl dau acum cînd primele cazuri au apărut şi în Germania unde experţii îşi bat în continuare capul să afle cum de tocmai păsările care au iernat în ţinuturile septentrionale au devenit victimele temutei maladii, notează FRANKFURTER NEUE PRESSE. Dar pînă ştiinţa va afla un răspuns, nu ne rămîne altceva de făcut decît să ne păstrăm calmul şi să luăm toate măsurile profilactice necesare - conchide BADISCHE ZEITUNG. Europa se mobilizează pentru a lupta împotriva virusului scrie azi NEUE ZÜRCHER ZEITUNG , menţionînd că România a semnalat deja ieri apariţia de noi cazuri de gripă aviară, în apropierea frontierei cu Bulgaria. În sfîrşit, IL MESSAGERO de la Roma crede că teama de virusul ucigaş este mai puternică decît forţa letală a acestuia.

Dar este teama un sfetnic bun?

Pe calea aerului pot sosi şi alte pericole decît viruşii purtaţi în penele păsărilor migratoare şi anume - avioane de pasageri transformate de terorişti în bombe umane ce pot lovi ţinte la sol. Scenariul transformat în realitate de atentatele de la 11 septembrie 2001 i-a determinat pe liderii politici să elaboreze o legislaţie de apărare împotriva terorismului în care era prevăzută şi doborîrea preventivă a unui avion de pasageri în cazul în care deturnarea de către terorişti l-ar fi transformat într-o bombă . Dacă THE GUARDIAN deplînge adoptarea prea rapidă în Marea Britanie a legislaţiei antiteroriste, în Germania situaţia este alta. Tribunalul constituţional de la Karlsruhe a respins prevederea, decizia fiind salutată de majoritatea ziarelor germane . LANDESZEITUNG consideră hotărîrea întru totul conformă constituţiei germane care stipulează că o contracarare a atacurilor teroriste în aer, la sol şi pe mare, poate fi efectuată doar prin mijloacele legale puse la dispoziţie poliţiei deşi poliţia nu dispune, tehnic vorbind, de aceste mijloace scrie LANDESZEITUNG din Lüneburg.

Dimpotrivă, SÜDDEUTSCHE ZEITUNG întrevede in adepţii aşa numitei măsuri antiteroriste pe care o doresc legalizată , promotorii unei breşe în sistemul legislativ german care declară avionul drept un teritoriu supus unor alte prevederi legale decît cele constituţionale.TAZ din Berlin percepe decizia tirbunalului federal constituţional pur şi simplu ca pe o măsură de protecţie a demnităţii umane. Ceea ce nu exclude posibilitatea unui avion de luptă de a doborî” in extremis „ , cu aprobarea specială a ministrului apărării, un avion deturnat de terorişti – o eventualitate la care judecătorii tribunalului de la Karlsruhe se referă explicit, scrie TAGESSPIEGEL.

Care sunt limitele dincolo de care demnitatea umană este încălcată –şi pînă unde pot merge astfel de fărădelegi? Iată încă o întrebare pe care o suscită realitatea – pornind de la noile imagini atestînd aplicarea masivă a torturii la închisoarea din Abu Ghraib.Care sunt urmările difuzării acestor dovezi ale ororii în înfierbîntata atmosferă a războiului caricaturilor este greu de precizat - constată FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG la capătul unui editorial publicat în secţiunea mass media, azi. Difuzarea imaginilor în lumea arabă va încinge şi mai mult ura şi resentimentele faţă de americani şi occident consideră DER TAGESSPIEGEL în timp ce săptămînalul DIE ZEIT apărut azi, publică un interviu cu expertul în mass media Joseph Vogel. Şapoul textului se opreşte asupra implicaţiilor politice ale noilor imagini ale groazei citez” Fotografiile din Irak vorbesc despre vinovăţia preşedintelui american dar în aceeaşi măsură şi despre cea a martorului. „ am încheiat citatul . „Este cea mai gravă înfrîngere a Pentagonului” titrează LA REPUBLICCA difuzarea noilor imagini din temuta închisoare la doar două zile după ce video- caseta cu imaginile militarilor britanici maltratînd la Basra tineri irakieni, făcuse înconjurul lumii. Imaginile actuale dezvăluie din nou adevăratul eşec al Pentagonului în Irak „ nu unul militar ci unul etic şi moral” , relansînd dezbaterile în jurul modului în care este purtat războiul împotriva terorismului.Oricum felul în care el se desfăşoară la ora actuală este inacceptabil scrie de la Viena ziarul KURIER. DIE WELT consideră că închisoarea Abu Ghraib va deveni o pepinieră a terorismului dacă nu vor fi ameliorate condiţiile de detenţie relatînd într-un alt articol, publicat tot în ediţia de azi, despre solicitarea de către preşedintele american, adresată congresului, de suplimentare a fondurilor deja alocate sprijinirii democraţiei în Iran, ţară cu care Statele Unite nu întreţin relaţii diplomatice.