Între “Puppa Russa” şi “Letopizdeţ”

O dată cu dispariţia cenzurii comuniste, editurile române au promovat în special operele unor interbelici precum Emil Cioran, Mircea Eliade şi Mircea Vulcănescu. O icoană literară a devenit şi suprarealistul Gellu Naum. Curentul suprarealist a găsit un teren fertil în România atât de prinsă în viziuni plastice, apreciază Richard Wagner. El notează că lirica română este ”un apendice folcloric al suprarealismului".

După schimbarea regimului în ’89, viaţa literară a fost cucerită de ”generaţia ‘80”. Optzeciştii, ca autori tineri şi mai puţin compromişi, au ocupat toate posturile cheie în edituri şi universităţi. Însă ani de-a rândul n-au scris niciun roman istoric. Spre deosebire de alte state fost-comuniste, scriitorii de aici nu par dornici să-şi ia revanşa în faţa unui sistem totalitarist prin ficţiune, observă Richard Wagner. Şi asta deşi în realitate, ei se implică activ în viaţa socială şi politică a ţării. Spre exemplu sunt daţi aici Mircea Dinescu şi Ana Blandiana.

După schimbarea regimului, romanele notabile au fost reflecţii postmoderne asupra copilăriei şi a lumii onirice. S-a remarcat aici trilogia ”Orbitor” a lui Micea Cărtărescu şi ”Exuvii” Simonei Popescu. De-abea anul acesta a apărut un roman politic semnificativ, şi anume ”Pupa Russa” de Gheorghe Crăciun.

În ultimii ani au ieşit la rampă şi scriitorii ”generaţiei 90”, în frunte cu Daniel Bănulescu, T. O. Bobe şi Marius Ianus. Ei îmbină anarhia stilului cu provocarea. Într-o societate pudibondă, sexualitatea este practicată cu obidă în toate poziţiile literare. O senzaţie în domeniu este romanul ”Letopizdeţ” al scriitorului basarabean Alexandru Vakulovski.

Richard Wagner apreciază că tematica erotică a scriitorilor tineri este de fapt o continuare firească a tradiţiei romanului interbelic. Astfel, ”generaţia ‘90” concurează pe plan literar cu Mircea Eliade, Anton Holban, Gib Mihăescu şi Camil Petrescu.