1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Între parteneriat şi rivalitate

Monika Dittrich / Rodica Binder8 ianuarie 2008

Cum pot concura în campania electorală la nivel de land social-democraţii şi creştin democraţii care la Berlin fac parte din marea coaliţie guvernamentală?

https://p.dw.com/p/Clcr
Kurt Beck, preşedintele partidului social-democratImagine: AP

Social-democraţii au ales bunăstarea, dreptul la muncă sau mai exact salariul minim legal drept dominantă a campaniei lor electorale.

Salariul minim legal face de altfel obiectul unor intense dezbateri publice şi parlamentare de mai multe luni încoace. Partidele unionale resping categoric formula salariului minim legal, propunînd ca alternativă compensaţii salariale la veniturile tarifare foarte mici.

În urma unor tragice incidente recente, care au sensibilizat acut opinia publică, creştin-democraţii au descoperit potenţialul mobilizator al temei securităţii interne în campania electorală. Prim ministru landului Hessa Roland Koch a solicitat o legislaţie mult mai severă şi expulzarea rapidă a tinerilor imigranţi delincvenţi. Prim ministrul landului Saxonia Inferioară, Christian Wulff, a subscris la tema securităţii interne, incriminînd aplicarea mult prea laxă a legislaţiei aflată în vigoare spre a solicita concomitent o înăsprire a legilor.

Date fiind dimensiunile alarmante ale violenţei juvenile, atestate prin statistici date la iveală mai ales după atacarea brutală a unui profesor pensionar la München de către un tînăr turc în vîrstă de 20 de ani şi un grec de 17 ani, partidul creştin-democrat a adoptat un program de triplă combatere a criminalităţii juvenile: pedeapsa maximă a fost majorată de la 10 la 15 ani detenţie, urmînd ca în întreaga Germanie să fie instituite tabere de reeducare în baza unui concept terapeutic comun. Social-democraţii întrevăd în noile măsuri emanaţiile unui spirit populist şi calcule electorale.

Profilarea tematică a celor două formaţiuni politice la nivel de land se repercutează şi la nivel guvernamental.

Angela Merkel
Cancelara Angela MerkelImagine: AP

Din care motiv Angela Merkel a ţinut să precizeze că „Deşi alese vor fi conducerile de land, uniunea creştin-democrată luptă pentru succesul ei fie la nivel comunal, de land sau cînd va fi cazul, la nivel federal.”

Următorul scrutin federal va fi în 2009. Uvertura însă a început: în februarie au loc alegeri în Hamburg, în toamnă în Bavaria.