Între Ialta şi Liban: Asumarea trecutului, asumarea prezentului

Sub titlul „Autostilizarea ca victimă”, articolul semnat de Markus Bauer evidenţiază dificultăţile cu care se confruntă România în încercarea de a-şi aborda istoria recentă. Autorul evocă instituirea Comisiei (prezidenţiale) de studiere a comunismului, care, potrivit lui, „promite să marcheze o cotitură în abordarea politică a chestiunilor legate de memoria României postcomuniste”. Articolul evocă şi biografia şefului Comisiei, politologul româno-american Vladimir Tismăneanu, şi pe a tatălui său, fost militant comunist care a luptat în războiul civil spaniol pşierzîndu-şi un braţ, fiind exclus din PCR în 1958. Bauer relevă pe de altă parte că, spre deosebire de terenul aproape virgin al studierii Holocaustului în România, „comunismul este de mai bine de 10 ani obiect de cercetare al istoricilor autohtoni”. In ziarul elveţian se rejalonează succint drumul sinuos parcurs pînă acum în complexul domeniu. Articolul aminteşte de „hotărîrea din aprilie 2006, a Adunării parlamentare a Consiliului Europei de a se condamna crimele comuniste din trecut şi prezent”, de îndelungatul blocaj al CNSAS, de menţinerea sub obroc de către SRI, a unei părţi a dosarelor Securităţii, de eforturile Grupului pentru Dialog Social şi a societăţii civile româneşti de a rezolva criza, precum şi de apelul adresat de publicistul Sorin Ilieşiu preşedintelui Băsescu, revendicînd studierea şi condamnarea oficială a comunismului, apel larg sprijinit de zeci de organizaţii, personalităţi şi foşti disidenţi. Raportul întocmit de Iliesiu, scrie ziarul, „estimează la cel puţin o jumătate de milion şi cel mult două milioane numărul victimelor represiunii comuniste”, la Canal, în închisorile şi lagărele Gulagului românesc şi consemnează experimentele psihiatrice de la Piteşti, „rezistenţa din munţi, alcătuită parţial din foşti legionari, brutala politică demografică a ceauşismului precum şi (aşa-zisa) sistematizare”, în fapt distrugere a localităţilor româneşti. In fine, articolul reia reflecţiile istoricului Marton Horvath, publicate de revista 22, potrivit căruia, „acest raport nu reflectă adecvat complexitatea realităţii istorice a comunismului”, din pricina „lipsei de precizie a unor formulări, de tipul genocid cultural, trădarea intereselor româneşti sau sovietizare”. Formulări care, potrivit lui Horvath, „nu explică suficient de clar istoria comunismului românesc de după retragerea trupelor sovietice din 58”. In fine, autorul reia criticile lui Horvath la adresa concepţiei potrivit căreia „România ar fi fost una din victimele cele mai vrednice de compasiune ale Yaltei, întrucît participarea ei la efortul militar antinazist ar fi scurtat cel de-al doilea război mondial cu 6 luni, pe front căzînd 100.000 de români”. Potrivit lui Horvath, citat de Neue Zuercher Zeitung, „acest calcul este îndoielnic dacă nu se ţine seama şi de participarea României la război de partea lui Hitler şi la Holocaustul din Transnistria”.

In rest, ziarele de limbă germană de azi abordează cu precădere decizia guvernului de la Berlin a contribui cu forţe proprii la misiunea de pace ONU din Liban. Badische Zeitung din Freiburg cere un mandat clar al Naţiunilor Unite, reliefînd dilema clasei politice germane, supuse pe de o parte presiunilor internaţionale, „care solicită Germaniei un efort cît mai amplu, şi, pe de alta, temerii alunecării într-un conflict care numai profitabil nu poate fi”. Braunschweiger Zeitung deplînge ceea ce consideră a fi o „proastă informare a publicului”, de către autorităţile germane. Iar Tageszeitung evidenţiază pericolele legate de o virtuală incapacitate a căştilor albastre de a dezarma Hizbolah şi „de a evita o nouă escaladare în regiune”. Dată fiind însă miza uriaşă aflată în joc, ziarul berlinez recomandă totuşi dislocarea în zonă a forţei multinaţionale.