1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Între avere şi spiritualitate - Familia Mendelssohn Bartholdy

Erik Scholz/Ana-Maria Fischer-Dieskau2 februarie 2009

Pe 3 februarie 2009 sărbătorim bicentenarul naşterii compozitorului şi dirijorului german Felix Mendelssohn Bartholdy.

https://p.dw.com/p/Gjfc
Felix Mendelssohn BartholdyImagine: AP

În fiecare duminică dimineaţă, în casa familiei Mendelssohn răsunau piese muzicale interpretate de o mică orchestră privată, uneori chiar cu participarea muzicienilor profesionişti ai capelei regale, în cadrul unor mici concerte date în onoarea asociaţilor părinţilor compozitorului, care făceau parte din elita intelectuală a Berlinului. Mica orchestră era condusă de Felix şi deseori piesele muzicale purtau semnătura tânărului dirijor. În acest cadru intim au fost interpretate primele 12 simfonii ale compozitorului adolescent.

Moses Mendelssohn
Bunicul compozitorului, filosoful Moses Mendelssohn (1729-1786)Imagine: picture-alliance/dpa

Felix Mendelssohn Bartholdy s-a născut pe 3 februarie 1809 la Hamburg, în sânul unei familii bogate şi influente, o familie evreiască de savanţi, bancheri şi artişti. Bunicul său a fost cunoscutul filosof Moses Mendelssohn. Tatăl său, Abraham Mendelssohn, era bancher, asociat la banca Mendelssohn & Co, cea mai mare bancă germană până în 1939, când a fost naţionalizată de nazişti. Mama sa, Lea Salomon, provenea dintr-o familie bogată de industriaşi. După căsătorie, tânăra familie Abraham şi Lea Mendelssohn s-a mutat de la Berlin la Hamburg, unde, cinci ani mai târziu, avea să se nască micul Felix.

Atât Felix cât şi fratele şi surorile sale (Fanny, Rebecca şi Paul) au fost botezaţi în confesiunea luterană şi educaţi în spiritul tradiţiilor creştine, credinţă la care s-au convertit în 1822 şi părinţii lor. În mod simbolic, numelui evreiesc de familie, Mendelssohn, i-a fost adăugat un nume „creştin”, anume Bartholdy (având la origine numele unei proprietăţi funciare cumpărate de unchiul lui Felix, Jakob Salomon).

Deutschland Musik Felix Mendelssohn-Bartholdy und Schwester
Felix şi Fanny MendelssohnImagine: ullstein bild - Lebrecht Music & Arts

În 1811, tânăra familie Mendelssohn a revenit la Berlin, deoarece oraşul hanseatic Hamburg fusese ocupat de francezi. Aici au început Felix şi sora lui, Fanny, studiul pianului sub îndrumarea mamei lor. Aceasta fusese, la rândul ei, eleva compozitorului turingian Johann Philipp Kinberger, despre care se presupune că ar fi studiat pe parcursul unei scurte şederi la Leipzig cu maestrul Johann Sebastian Bach. Strămătuşa copiilor, Sarah Levy (născută Itzig) a fost eleva fiului lui Bach, Carl Philipp Emanuel. Astfel, Felix a crescut de mic în tradiţia operei marelui compozitor saxon. Aceste rădăcini muzicale se resimt profund în oratoriile sale. Mai târziu, el avea să considere drept o misiune a sa retrezirea la viaţă a operei lui Bach, dată uitării la începutul secolului al XIX-lea.

Deutschland Musik Felix Mendelssohn-Bartholdy bei Goethe
Felix Mendelssohn Bartholdy în vizită la Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832)Imagine: picture-alliance / dpa

La vârsta de opt ani, Felix Mendelssohn a început studiul compoziţiei cu Carl Friedrich Zelter, directorul renumitului ansamblu Singakademie din Berlin. Patru ani mai târziu, Zelter l-a luat pe tânărul său elev virtuoz cu el la Weimar, unde au fost timp de şaisprezece zile oaspeţii scriitorului Johann Wolfgang von Goethe. După alţi patru ani, Felix Mendelssohn avea să-i cunoască la Paris pe celebrii compozitori Rossini şi Meyerbeer. Aceste întâlniri fuseseră aranjate de tatăl său, care şi-a luat deseori fiul cu el în călătoriile de afaceri, dându-i astfel posibilitatea de a cunoaşte o serie de personalităţi ale vremii care aveau să-i influenţeze şi să-i sprijine în mod sensibil cariera.

La întoarcerea de la Paris, tatăl Abraham a cumpărat o casă mai mare, care avea, mai presus de toate, avantajele unei camere de muzică excepţionale şi a unui pavilion de gradină în care câteva sute de persoane puteau audia matineele duminicale ale familiei Mendelssohn Bartholdy. Acesta a fost şi locul primei audiţii a uverturii „Visul unei nopţi de vară”, în toamna anului 1826, când Felix avea vârsta de 17 ani.

Deutschland Musik Felix Mendelssohn-Bartholdy Zimmer in Leipzig
Camera de lucru a compozitorului în locuinţa sa din LeipzigImagine: picture-alliance / dpa

Următorul eveniment important în viaţa tânărului compozitor a fost căsătoria sa pe 28 martie 1837 cu Cécile Charlotte Sophie Jeanrenaud, pe care a cunoscut-o cu un an înainte la Frankfurt. Menajul lor fericit a fost binecuvântat cu naşterea celor cinci copii.

Directorul arhivei Mendelssohn a Bibliotecii de Stat din Berlin, Hans-Günter Klein, relatează despre rolul familiei în viaţa compozitorului german :

Venea cu drag acasă, la Berlin. Relaţia cu tatăl său a fost extrem de apropiată, mai ales în ultimii ani. Şi de sora sa, Fanny, a fost foarte legat. După căsătoria sa în 1837 s-a desprins însă, desigur, de familia berlineză. Trăia la Leipzig unde îşi întemeiase propria familie, iar după moartea mamei i-a fost tot mai greu să-şi viziteze familia la Berlin la fel de des ca înainte”.

Fanny Hensel geborene Mendelssohn
Compozitoarea Fanny HenselImagine: picture-alliance / akg-images

În 1835, Mendelssohn este numit director dirijor al orchestrei Gewandhaus din Leipzig, cea mai bună orchestră germană la acea vreme. În 1843 fondează la Leipzig primul conservator din Germania. În afara acestor funcţii, Mendelssohn a călătorit extrem de mult în calitate de dirijor, în Germania dar şi în Franţa şi Marea Britanie. În 1847, la întoarcerea sa din Marea Britanie, a fost cutremurat de vestea decesului iubitei sale surori, Fanny. Şocul resimţit a fost atât de puternic, încât Mendelssohn s-a retras complet din viaţa activă, luându-şi un concediu prelungit în sudul Germaniei şi în Elveţia. Nu i-a supravieţuit decât cu cinci luni lui Fanny. Pe 4 noiembrie 1847, compozitorul în vârstă de doar 38 de ani a fost victima unui atac cerebral.

Casa lui din strada aurarilor (Goldschmidtstraße), la nr. 12, a devenit Casa memorială Mendelssohn. Mormintele familiei Mendelssohn Bartholdy se află însă în cimitirul Sfânta Treime din Berlin Kreuzberg. Urmaşii lui Felix Mendelssohn sunt numeroşi şi în ziua de astăzi. Printre ei se numără bancheri, jurişti, medici, artişti şi oameni de ştiinţă. Familia Mendelssohn este, de şapte generaţii, una din cele mai mari familii iudaice din Germania.