1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Îngrijitoarea de bătrâni: Cântă într-o formaţie în timpul liber

8 iulie 2010

Susann Porter a ajuns să lucreze ca îngrijitoare de bătrâni la o vârstă destul de înaintată. Ea are 45 de ani şi, de curând, a început un stagiu de pregătire în domeniu. Munca ei nu este pentru oricine.

https://p.dw.com/p/OBmT
Mulţi se vor întreba poate ce-o motivează pe Susann să continue, să meargă mai departe. Răspunsul îl oferă ea însăşi. Mulţumirea care se citeşte în privirile celor de care se îngrijeşte, aceasta este sursa rezistenţei ei.

Fiecare zi aduce cu ea o nouă provocare pentru Susann, fapt la care contribuie din plin fiica ei de 13 ani şi căţeluşa Maxi. Tura de dimineaţă este cea mai dificilă, aflăm de la ea:

"Dimineaţa mă aranjez rapid, îi pregătesc fiicei mele micul-dejun şi un pacheţel pentru şcoală, apoi scot un pic câinele la plimbare. La 5:30 trebuie să plec spre serviciu. Tura de dimineaţă începe la 6. Prefer să ajung cu 10 minute mai devreme pentru a putea bea în linişte o cafea", ne mărturiseşte Susann Porter.

Prezenţa ei în căminul de bătrâni din Leipzig aduce alinare multor oameni răpuşi de boli sau pur şi simplu de singurătate. La ora opt, Susann este cea care le serveşte vârstnicilor micul-dejun.

Susann s-a obişnuit cu bătrâneţea şi neputinţa

Dacă o urmăreşti în acţiune la serviciu, cu greu ai crede că Susann s-a ocupat până acum cu lucruri dintre cele mai diverse şi atipice. În fosta RDG, a fost sportivă, îi plăcea călăria. A lucrat într-o clinică veterinară, apoi a fost florar-decorator. Întâmplarea a făcut ca Susann să lucreze acum ca îngrijitoare de bătrâni. Firma care administrează căminul este totodată şi sponsorul echipei de fotbal în care activează fiica ei. Aşa i-a cunoscut Susann pe actualii ei şefi.

Înapoi la lucru. După micul-dejun, bătrânii din cămin sunt împărţiţi în mai multe grupe. Unii dintre ei merg la ergoterapie. Cei care se pot ţine pe picioare, ies la plimbare. La 9 şi jumătate, personalul face o mică pauză, timp suficient pentru ca Susann să poată mânca un pic şi să fumeze o ţigară.

Scurgerea timpului a devenit un subiect sensibil pentru Susann, care vede zilnic urmările acestuia pe chipul oamenilor de care are grijă. Cu timpul însă s-a obişinuit să privească în ochi bătrâneţea şi neputinţa. Acum a devenit aproape imună şi spune că se vede practicând această meserie până la pensie. În timpul liber Susann face muzică. La propriu. Este membra unei formaţii care a avut chiar şi succese internaţionale. A renunţat însă de mult timp la iluzia că ar putea trăi doar din muzică.

Autor: Mirra Banchon-Ramirez / Vlad Drăghicescu
Redactor: Alexandra Sora