Înapoi, în viitor - Atomium a împlinit 50 de ani

Ciudata construcţie este însă mai mult decît un simbol. Atomium-ul este o atracţie turistică de prim rang.

În fiecare an 400 de mii de vizitatori ai Bruxelles-ului urcă pe platforma superioară de pe ultima sferă a modelului gigantic al unei molecule de fier. Şi fiecare este încîntat de această călătorie demnă de un Gulliver în lumea viitorului.

Sferele care alcătuiesc structura moleculei au diametrul de 16 metri şi măresc de 165 de miliarde de ori infinitezimalul model al unui atom.

Spectaculoasa construcţie a fost inaugurată cu prilejul Expoziţiei Mondiale de la Bruxelles în 1958 şi este opera inginerului belgian Andre Waterkeyn.

El a realizat, într-un prim stadiu empiric, macheta viitoarei construcţii cu ajutorul unor ace de tricotat şi a unor mingi de teni - povesteşte azi fiul său Patrick Waterkeyn, care pe atunci era un puşti de 12 ani.

„Îmi amintesc că acest model a fost foarte solid, şi pentru a dovedi acest lucru tata ne-a îndemnat pe noi copiii să urcăm pe el, modelul a rezistat şi oricît de amuzant ar părea, acesta este adevărul” .

Iniţial, „Atomiumul” urma să fie distrus la şase luni după încheierea Expoziţiei Mondiale din 1958 de la Bruxelles, dar locuitorii capitalei belgiene se obişnuiseră într-atît cu bizarul edificiu încît s-au decis să-l păstreze.

Valabilitatea permisului de construcţie a tot fost prelungită. În 2006 sferele ruginite ale modelului original au fost învelite în folii strălucitoare de oţel inoxidabil şi construcţia a fost complet restaurată.

Wim Laernarts, fost ghid turistic al Atomium-ului, îndrăgostit literlamente de la bun început de construcţia futuristă, îi laudă şi acum virtuţile, după terminarea lucrărilor de restaurare:

”Structura primară a fost scoasă mult mai bine în evidenţă, înainte sferele erau acoperite cu carton şi cu un material izolator. Mulţi tineri sunt încîntaţi de această construcţie, unii ar dori chiar să locuiască în ea fiindcă le inspiră un sentiment de libertate.”

Dar, pentru belgieni, Atomium-ul este şi un simbol identitar, el a dovedit după război performanţele tehnice ale naţiunii, fiind şi expresia unei coeziuni interne între valoni şi flamanzi, care în urmă cu 50 de ani se înţelegeau mai bine decît par dispuşi să o facă azi.