1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

În semn de solidaritate cu locuitorii din Gaza

4 mai 2011

Daniel Barenboim, directorul general muzical al Operei de Stat din Berlin, e convins de soluţionarea pe cale paşnică a conflictul din Orientul Apropiat.

https://p.dw.com/p/RLyd
Peste 400 de persoane au asistat la concertul dirijat de Daniel Barenboim în GazaImagine: AP

Deja de mulţi ani pianistul şi dirijorul argentiniano-israelian se angajează puternic în aplanarea conflictului prin diferite proiecte culturale. Cu un deceniu în urmă a fondat, împreună cu intelectualul palestinian Edward Said, deja celebra West-Eastern Divan Orchestra, alcătuită din tineri muzicieni israelieni, din ţările arabe şi Spania. Cu acest ansamblu a susţinut concerte, între altele, la Tel Aviv şi Ramallah.

Barenboim dirigiert Mozart in Gaza
Maestrul Barenboim, emisar ONU pentru pace, la pupitrul "Orchestrei pentru Gaza"Imagine: AP

La invitaţia Naţiunilor Unite şi a mai multor organizaţii nonguvernamentale, Barenboim a susţinut marţi la Gaza un concert, desfăşurat în condiţii de maximă securitate, cu lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart ("Eine kleine Nachtmusik" şi "Simfonia Nr. 40"). De astă dată a fost însoţit de 30 de muzicieni ai Staatskapelle Berlin, pe care o şi conduce, ai Filarmonicii Berlineze, ai Filarmonicii Vieneze, ai Orchestrei de Paris şi ai Scalei din Milano. Proiectul nu e nou, dar până acum prezenţa ansamblului internaţional sub bagheta dirijorului Daniel Barenboim în Gaza fusese interzisă de autorităţile israeliene.

În repetate rânduri, Barenboim a subliniat că "acest concert nu este unul politic". Faptul că a avut loc la scurt timp după uciderea liderului Al Qaeda, Osama bin Laden, sau în timpul negocierilor dintre Hamas şi Fatah în vederea alcătuirii unui nou guvern de coaliţie este o pură întâmplare, deoarece evenimentul a fost programat cu multă vreme în urmă.

Mult apreciatul dirijor a lansat totuşi un apel ambelor părţi, atât palestinienilor cât şi israelienilor, în vederea acceptării soluţiei celor două state.

Mitglieder des West Eastern Divan Orchestra beim Auftritt im Bahnhof Rolandseck Flash-Galerie
Tineri membri ai West-Eastern Divan OrchestraImagine: Giovanni Ausserhofer

Daniel Barenboim crede că o concilierea israeliano-palestiniană ar fi posibilă şi dă drept exemplu faptul că el însuşi, cetăţean israelian, deţine, din 2008, şi cetăţenia de oanoare palestiniană.

Concertul oferit locuitorilor din Gaza, care au aplaudat frenetic ansamblul internaţional, s-a dorit a fi un "semn de solidaritate cu victimele blocadei israeliene", a mai spus muzicianul în vârstă de 68 de ani, "o tentativă de a sparge blocada şi a le arăta oamenilor că există persoane în Europa care sunt îngrijorate de soarta lor".

"Mozart în chip de spărgător de blocadă", titrează pe prima sa pagină astăzi, Süddeutsche Zeitung. Cotidianul münchenez apreciază "curajul şi verticalitatea" dirijorului Daniel Barenboim, care se implică puternic în vederea pacificării regiunii de criză din Orientului Apropiat şi, ca atare, a fost supranumit de adversarii păcii drept "Maestru al provocării".

Prin declaraţiile şi acţiunile sale, Barenboim nu şi-a făcut, fireşte, doar prieteni, ci şi duşmani. De ambele părţi.

Înaintea părăsirii regiunii, Barenboim a afirmat: "A fost o experienţă extraordinară, a meritat tot efortul."

Daniel Barenboim va susţine la pupitrul Staatskapelle Berlin un concert la Bucureşti, în zilele de 13 şi 14 septembrie, în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu". În program figurează lucrări de Mozart şi Bruckner.

Autor: Medana Weident
Redactor: Petre M. Iancu