În România nu se stă la rând

Ioana Băsescu a publicat la finele săptămânii trecute contractul prin care a obţinut de la CEC un împrumut de 4.600 000 pe 30 de ani. Dar gestul acesta nu explică nimic. Nu în contracte se găseşte traficul de influenţă dacă el a existat, ci în decizia însăşi de creditare. Or, până acum nimeni nu a expus public evaluările prin care experţii băcii au decis ca această solicitare de credit să fie acceptată.

O bancă acceptă sau nu acceptă să ofere un credit în funcţie de criterii pretins obiective. Băncile au tot interesul să elaboreze un sistem propriu de evaluare, prin care să poată aprecia solvabilitatea clienţilor, dar de multe ori se înşală. Aşa cum am văzut portofoliile băncilor sunt pline de împrumuturi restante. Potrivit datelor publicate de BNR, creditele neperformante a ajuns la 21,56% în septembrie, faţă de 21% în august şi 20,30% la sfârşitul lunii iunie 2013, ceea ce înseamnă că restanţele se află în creştere. Numărul restanţierilor persoane fizice a depăşit 700.000. De ce se înşală băncile în atât de multe cazuri?

Se înţelege că nimeni nu poate prevedea în mod riguros cum va evolua economia şi, de aceea, există o doză de risc, de aproximativ şi, totodată, de arbitrar în decizia de creditare. Pe noi ne interesează mai ales doza de arbitrar, care poate fi tradusă prin credite „cu pile” sau credite date în urma unor influenţe politice de diferite tipuri. Printre atâtea cauze ale crizei americane („subprime mortgage crisis”) a fost indicată de economiştii liberali şi orientarea ideologică tot mai imperioasă care a stimulat creditarea unor pături sociale largi cu venituri modeste şi care, aşa cum s-a văzut, nu au mai reuşit să plătească ratele.

În orice caz, decizia de creditare nu este întotdeauna strict economică şi raţională. Exemple pot fi găsite şi în România. În perioada în care începuse creditarea, băncile acordau împrumuturi angajaţilor în funcţii publice în ciuda salariilor modeste, în virtutea stabilităţii lor, refuzând sistematic solicitările altora care câştigau mult mai bine, dar care nu inspirau încredere bancherilor deoarece se aventuraseră pe terenul economiei libere, uneori nefiscalizate. Aşa se face că destui potenţiali antreprenori nu au reuşit să facă mare lucru, din cauză că băncile nu au întrevăzut potenţialul pe care aceştia îl reprezentau. Dar nu putem lăsa deoparte cazul Bancorex, care exprimă perfect ce înseamnă credite obţinute cu pile. O mulţime de persoane (funcţionari publici, politicieni şi ziarişti) au obţinut credite avantajoase graţie relaţiilor lor şi, chiar dacă unii dintre ei le-au returnat, au beneficiat de un privilegiu fără justificare. În concluzie, dacă nu ar exista evaluări greşite sau evaluări corupte nu ar exista nici credite neperformante.

Întorcându-ne la situaţia Ioanei Băsescu, putem spune că publicarea documentelor bancare nu explică absolut nimic. Nu spune nici că fiica Preşedintelui a obţinut creditul în mod corect şi obiectiv, după cum nu spune nici că a beneficiat de un trafic de influenţă. Tocmai de aceea preşedintele şi fiica sa se simt perfect acoperiţi din punct de vedere legal. Dacă cineva a greşit acordându-le creditul, greşeala se va adăuga la cele 21% de credite neperformante şi nu va mira pe nimeni. Dacă nu a greşit, înseamnă că a fost o afacere avantajoasă şi toată lumea va ieşi în câştig.

Dar tocmai pentru că am asistat la un exerciţiu de falsă transparenţă, la un fel de iluzionism, întrebarea dacă fiica Preşedintelui a obţinut un privilegiu rămâne în picioare. Chiar dacă CEC a făcut o afacere bună nu înseamnă că în miezul deciziei de creditare nu a existat o intervenţie politică. Cu atât mai mult cu cât CEC-ul este o bancă de stat.

Îndoielile rămân, întrebările sunt legitime şi sunt alimentate copios de intervenţia preşedintelui în favoarea preşedintelui CEC. Nu legalitatea sau ilegalitatea contractului contează aici, ci suspiciunea unei favorizări. Poţi cumpăra bilet la un concert de succes cu toţi banii jos şi în deplină legalitate, dar poţi sări peste rând. Or, dacă biletele sunt limitate, te poţi considera oare în perfectă regulă?