În Melilla micii traficanţi sunt bineveniţi, iar refugiaţii împuşcaţi

Cu toate acestea, Melilla trăieşte de pe urma mărfurilor livrate din Maroc şi a micului trafic din zona de graniţă.

Punctul de trecere a frontierei în Melilla, partea marocană. Pe lângă vameşi trec femei care cară sacoşe de plastic pline. Aşteptând la coadă pentru formalităţi, şoferii marocani îşi împing maşinile ca să economisească benzina. Toţi se îndreaptă încet către graniţă. Graniţa dintre două lumi...

"Începând din 26 iunie am blocat de mai multe ori graniţa; prima oară timp de patru ore. N-am mai lăsat să treacă nicio maşină dinspre sau către Melilla. Acceptăm legile, dar nu şi deciziile aleatorii." - susţine Chakib El Khyari de la mişcarea civică marocană ARDH.

Cu aprobarea tacită a autorităţilor marocane, El Khyari şi membrii organizaţiei au blocat de nenumărate ori drumul către graniţă în semn de protest faţă de refuzul tot mai des al spaniolilor de a primi marocani în Melilla. Înainte, populaţia din zonă putea trece graniţa doar cu buletinul de identitate. Acum, la graniţă, trebuie arătat paşaportul. Mai mult, multora li se cere viza de intrare. El Khyari acuză oraşul Melilla de ipocrizie:

"Mai toate legumele de pe pieţele din Melilla provin din Maroc. La fel e şi cu peştele. Oraşul este complet dependent de Maroc!"

Marocul îşi păzeşte graniţele pe banii europenilor

Melilla se găseşte la o distanţă de cinci ore de Spania, dar la numai cinci minute de Maroc. Graniţa de acolo este una a contradicţiilor. Oficial, Melilla trece drept "teritoriu ocupat" căci Marocul nu a recunoscut apartenenţa oraşului la Spania. Cu toate acestea, în zona de frontieră activează şi vameşi marocani. Marocul îşi păzeşte graniţele pe banii Uniunii Europene, iar sumele nu sunt deloc mici. Rabat-ul primeşte circa 69 de milioane de Euro de la Bruxelles pentru a împiedica accesul imigranţilor ilegali, al infractorilor, al drogurilor sau al traficaţilor în spaţiul comunitar.

Vameşii spanioli şi marocani închid ochii la traficul cu mărfuri

Când vine vorba de traficul înspre Maroc, vameşii spanioli închid ochii pentru că, de pe urma acestuia, profită tot oraşul. La marginea oraşului Melilla, pe partea spaniolă, se găseşte piaţa neagră. La baza gardului din oţel, înalt de 6m, există orice de cumpărat: de la alcool şi tutun până la filme pornografice sau televizoare color. Acesta este locul în care, în octombrie 2005, poliţia de frontieră marocană a deschis focul asupra câtorva sute de refugiaţi africani. Oamenii încercau să escaladeze gardul înalt pentru a trece pe teritoriu spaniol, povesteşte José Palazón, reprezentant al organizaţiei spaniole pentru drepturile omului Prodein:

"Dumnezeu ştie câţi au murit acolo! Iar în ziua de azi, în zonă, circulă liber 30.000 de oameni. Cele mai multe sunt femei. Deseori acestea cară genţi mai grele decât propria lor greutate."

Contra unui bacşis de circa un Euro, poliţia marocană nu le face micilor traficanţi niciun fel de probleme. La rândul lor, spaniolii îi lasă să treacă cu condiţia de a se întoarce înapoi în Maroc în aceeaşi zi. José Palazón arată către o mică portiţă în elementele de securizare a frontierei. O poartă special pentru traficanţi:

"Acesta este un punct comercial de trecere a frontierei. Aici trec numai bani, nu oameni. Aici oamenii sunt împuşcaţi."