În fruntea bucatelor

Înlocuirea, în plină criză economică, a ministrului german al economiei, precum şi alegerile israeliene de astăzi, derulate la umbra ameninţărilor teroriste au generat în presa apuseană o amplă dezbatere pe această temă.

Atribuirea portofoliului economiei creştin - socialului bavarez zu Guttenberg, care-l înlocuieşte pe colegul său de partid Michale Glos i-a determinat pe unii observatori să se întrebe cât de util e oare sistemul german de numire a miniştrilor? E oare bine să fie desemnaţi în funcţie în temeiul afilierii lor politice şi a originii lor etnice, sau este mai degrabă recomandabil să se procedeze conform modelului american, în baza competenţei profesionale, prezumtive sau reale, a viitorilor miniştri?

„Zu Guttenberg e din punct de vedere al cunoştinţelor sale economice o mare necunoscută… dar nu există o facultate de miniştri, iar instituţia îi va suplini eventualele carenţe”, speră Frankufrter Allgemeine Zeitung.

În schimb, Saechsische Zeitung regretă faptul că Germania lui Merkel nu este America lui Obama, un preşedinte care „şi-a alcătuit la Washington executivul procurându-şi oamenii cei mai buni, luaţi la nevoie chiar din tabăra politică adversă”. La fel de critic judecă situaţia din Germania şi Flensburger Tageblatt, care constată că, dincolo de provenienţa sa din nobilime, „virtutea supremă a noului ministru german este originea sa franconă, singura care a permis prezervarea delicatei balanţe etnice a Uniunii Creştin – Sociale”.

În opinia multor editorialişti, la doar câteva luni înaintea alegerilor germane, remanierea guvernamentală berlineză ar semnaliza slăbiciunea Angelăi Merkel, rămasă la cheremul principilor regionali şi ai partenerilor ei de coaliţie.

Cât despre scrutinul israelian de marţi, observatorii s-au orientat după sondaje, anunţând în genere o victorie a dreptei conduse de Beniamin Netanjahu. Dar Handelsblatt nu se aşteaptă la o formare facilă a viitorului guvern, întrucât „nici unul din principalii candidaţi nu va fi probabil în stare să obţină o majoritate confortabilă”.

Ziarul vede în această situaţie „o şansă” pentru administraţia de stânga de peste ocean, căreia îi recomandă să intervină spre a influenţa decisiv direcţia procesului de alcătuire a viitorului cabinet israelian.

Nu e câtuşi de puţin limpede în ce măsură comentatorul din Duesseldorf realizează că statul evreu nu e o republică bananieră şi cât de puţin demnă de o democraţie veritabilă ar fi această procedură.

Ouest France rezumă situaţia, reliefând că „alegătorii statului evreu au avut parte, în loc de campanie electorală, de o confruntare militară, ceea ce a marcat fundamental dezbaterea politică israeliană. Or, viitorul guvern de la Ierusalim „va trebui să se înţeleagă cu administraţia Obama, al cărei sprijin (pentru statul evreu riscă) să fie mai slab decât cel al precedentului guvern american. Washington şi-a propus să renunţe la teza axei răului şi să nu mai excludă negocieri cu Teheranul şi Damascul, ba poate chiar, cine ştie, şi cu (gruparea teroristă) Hamas” mai notează cotidianul din Rennes.

În timp ce la Repubblica din Roma evocă tentaţia radicalismului de dreapta şi lipsa unor diferenţe majore în programele principalelor partide israeliene, Westfalen-Blatt din Bielefeld prezice victoria Likudului condus de fostul premier Netanjahu. Or, „Netanjahu nu e tocmai candidatul favorit al Casei Albe”, în măsura în care pericolul programului nuclear iranian „îl va determina să exercite presiuni” asupra SUA,… „iar lista sa de priorităţi include în primul, în al doilea şi în al treilea rând securitatea Israelului”. Ceea ce determină ziarul să creadă că „la uşa Ţării Sfinte nu” ar „bate pacea, ci, în cel mai bun caz, un armistiţiu”. Nu reiese clar din acest sibilinic comentariu, cum anume ar putea periclitarea securităţii Israelului să promoveze pacea într-un mod mai eficient.