1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

În ciuda aparenţelor, Coreea de Nord este dependentă de occident

Ioachim Alexandru16 aprilie 2009

Dificultăţile cu care se confruntă banca elveţiană UBS, nevoia combaterii pirateriei la Cornul Africii şi neîncrederea crescândă faţă de instituţiile europene, acestea sunt temele predilecte ale editorialelor de astăzi.

https://p.dw.com/p/HYGA
Imagine: dpa zb

Financial Times Deutschland scrie despre pagubele înregistrate de UBS, una din cele mai mari bănci din lume: „Pentru un institut bancar care a trăit din administrarea unor mari averi, UBS are o perioadă foarte periculoasă în urma sa. În loc să se prezinte ca un partener de nădejde şi discret, de luni de zile banca se află în mijlocul celor mai diverse scandaluri”. Schimbări rapide la vârful consiliului de administraţie, pierderi de miliarde, colacul de salvare aruncat de banca emitentă elveţiană şi, la final, dezvăluirea sacrosanctului secret bancar, la presiunile SUA. „Cine mai are în atari condiţii încredere în UBS, trebuie să fie un optimist incurabil”, notează ziarul.


Ziarul britanic The Independent îi aseamănă în ediţia de astăzi pe piraţii somalezi cu talibanii afgani şi solicită măsuri concertate ale comunităţii internaţionale pentru combaterea pirateriei. „În unele privinţe, piraţii din Somalia sunt talibanii mărilor. Baza lor o constituie un stat lipsit de un guvern central. Ei execută atacuri cu armament uşor şi cu echipament destul de primitiv. La fel ca şi în cazul talibanilor, lumea a recunoscut târziu ce ameninţare este pirateria”. În aceste condiţii se impun măsuri stabilite la nivel internaţional. Piraţii nu-şi aleg victimele; orice navă, indiferent dacă navighează sub pavilion american, francez sau indian, este o pradă binevenită. Apoi, este vorba aici şi despre aprovizionarea cu energie. Aproximativ 10 la sută din petrolul transportat pe mare trece prin Golful Aden. Lumea are tot interesul să securizeze această rută de transport.


Berliner Zeitung analizează problema instanţelor competente să-i judece pe piraţii capturaţi: „Atribuţiile justiţiei sunt încă neclare. Toţi vor să aibă linişte din partea piraţilor, dar nimeni nu vrea să-şi facă de lucru cu ei. În faţa actuală, Germania poate încă afirma că nu este afectată cu adevărat, deşi una din navele atacate aparţine unui armator german. Nava nu naviga însă sub pavilion german şi membrii echipajului nu sunt cetăţeni germani”. Controversele juridice, de la caz la caz, vor mai continua o vreme, dar devine din ce în ce mai clar că este nevoie de o Curte centrală internaţională pentru cazurile de piraterie, consideră ziarul.


Neîncrederea tot mai evidentă a europenilor în Uniunea Europeană, certificat de recentele sondaje eurostat, este evidenţiată astăzi de ziarul madrilen El Pais. În coloanele sale se afirmă: „Un studiu legat de apropiatele alegeri europarlamentare arată că UE nu se bucură de entuziasmul cetăţenilor. Asta nu înseamnă că majoritatea europenilor ar fi automat adversari ai Uniunii, dar foarte puţini sunt dispuşi să participe la vot. Această evoluţie este determinată de criza economică, principala grijă a cetăţenilor. Politicienii se plâng cât este de dificilă stabilirea unei strategii comune în interiorul Uniunii. Acesta, deşi este un refren deja învechit, a contribuit masiv la dispariţia încrederii în Parlamentul European, Comisia Europeană, dar mai ales în Banca Centrală Europeană.”


Der Standard, care apare la Viena, acordă atenţie controversei din jurul programului atomic nord-coreean. „Preşedintele SUA, Barack Obama, s-a pronunţat în favoarea unei lumi lipsite de armament nuclear. Spre deosebire de Iran - cealaltă ţară care stârneşte îngrijorare din cauza programului atomic pe care-l derulează - Coreea de Nord nu este însă curtată, cu precauţie ce-i drept, de administraţia de la Washington. Dimpotrivă, după ce Phenianul a lansat o rachetă la începutul acestei luni, preşedintele Obama a cerut lumii să aibă o "reacţie viguroasă", şi să "pedepsească" ţara comunistă." Declaraţia Consiliului de Securitate, apărută în urma acestor solicitări, este însă o mică victorie pentru Coreea de Nord. O rezoluţie cu caracter obligatoriu nu a putut fi emisă de forul suprem al ONU, din cauza opoziţiei Rusiei şi Chinei. În ciuda aparenţelor, Coreea de Nord rămâne însă în continuare interesată să poarte negocieri cu SUA, dar vrea să le poarte de pe o poziţie de forţă. Ajutoarele economice şi energetice puse în vedere statului comunist sunt de nerefuzat pentru regimul de la Phenian.


Autor: Ioachim Alexandru


Editor: Medana Weident