1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

În căutarea vinovaţilor

Rodica Binder19 iulie 2012

Atentatul comis în Bulgaria asupra unui grup de turişti israelieni, după aterizarea lor pe aeroportul din Burgas, pe ţărmul Mării Negre, pare a fi fost previzibil şi nu va rămîne lipsit de consecinţe politice.

https://p.dw.com/p/15b11
A burnt bus is seen at Bulgaria's Burgas airport July 18, 2012. Three people were killed and over 20 injured by an explosion on a bus carrying Israeli tourists outside the airport of the Black Sea city of Burgas on Wednesday. The mayor of the city, on Bulgaria's Black Sea coast, said the bus was carrying Israeli tourists, but the police could not immediately confirm the nationality of the tourists. Police said several other buses at the site had been damaged. REUTERS/Stringer (BULGARIA - Tags: DISASTER) BULGARIA OUT. NO COMMERCIAL OR EDITORIAL SALES IN BULGARIA
Imagine: Reuters

În răstimp, guvernele mai multor state, între care SUA şi Germania, Alianţa Nord Atlantică, precum şi diverse organisme internaţionale au condamnat actul barbar care a curmat viaţa a şapte persoane, pricinuind rănirea altor 37, dintre care unele se află în stare foarte gravă.

Faptul că indiciile punerii la cale a unui atentat anti-israelian au existat înaintea săvîrşirii acestuia, deunăzi, faptul că deja din ianuarie autorităţile israeliene de securitate i-au avertizat pe colegii lor bulgari asupra primejdiei unor atentate teroriste islamiste împotriva turiştilor israelieni, faptul că, în ultimii ani, 15 atentate au putut fi preîntîmpinate, aşa cum precizează acum premierul bulgar Boiko Borissov, ridică unele semne de întrebare.

Avertismente din partea Israelului

Între Bulgaria şi Israel mai multe convorbiri bilaterale au avut ca subiect exact primejdia unor atentate teroriste. Nu a lipsit nici informaţia difuzată de surse autorizate, că un atentat a putut fi contracarat, după ce a fost descoperit un geamantan cu explozibil într-un autobuz cu turişti israelieni sosiţi să-şi petreacă vacanţa de iarnă în Bulgaria.

Avertismentele israeliene au fost reluate la începutul sezonului estival. Cu doar o lună în urmă, un agent al Mossadului a avertizat insistent autorităţile bulgare asupra primejdiei. Şi, cum se vede, deloc întîmplător.

De altfel, numărul turiştilor israelieni care-şi petrec vacanţele în Bulgaria, pe ţărmul Mării Negre, a sporit în acest an cu 10%. Aceasta şi fiindcă israelienii nu mai frecventează riviera turcă, de cînd relaţiile dintre Ankara şi Ierusalim s-au deteriorat, ca urmare a incidentului iscat de atacarea de către forţele israeliene de securitate a aşa-numitei flote de ajutor pentru Gaza.

Bulgaria este însă foarte îndrăgită de tinerii turişti israelieni, dornici de petreceri. În autobuzul care a fost aruncat în aer miercuri 18 iulie de un presupus terorist islamist se şi aflau numeroşi tineri.

Critici la adresa autorităţilor bulgare

Măsurile de securitate practicate de autorităţile bulgare au fost frecvent luate în vizor în ultima vreme. Fostul vicepremier Dimiter Ludjev, care în timpul mandatului său a deţinut şi responsabilităţi în materie de securitate naţională, crede că Bulgaria nu este de facto pregătită pentru astfel de acţiuni teroriste, că nu s-a ocupat îndeajuns de asigurarea securităţii turiştilor israelieni.

Pînă anul trecut, companiile israeliene de zbor au fost cele care asigurau transportul turiştilor statului evreu, escortaţi de forţe de securitate israeliene de la aeroport şi pînă la hotel. Victimele atentatului de la 18 iulie curent au călătorit cu un avion aparţinînd companiei bulgare Air Via şi nu au fost luate nici un fel de măsuri corespunzătoare de securitate, ceea ce constituie un certificat de paupertate pentru autorităţile bulgare.

Unde au fost cei care trebuiau să-i însoţească pe turiştii israelieni, s-a întrebat retoric expertul în problemele Orientului Apropiat, Mohamed Halaf, care trăieşte în Bulgaria. Pînă şi preşedintele ţării, Rossen Plevnelev, şi-a exprimat îndoielile faţă de competenţa autorităţilor autohtone de securitate. Premierul Borisov şi ministrul de interne Tzvetan Tzvetanov au respins criticile, argumentînd că un astfel de atentat ar fi putut fi comis oriunde.

În căutarea făptaşilor

La aflarea veştii cumplitului act sîngeros, Israelul a luat în vizor Iranul, pe care premierul Netanyahu l-a învinuit direct, promiţînd şi o ripostă pe măsură. Ministrul israelien al apărării Ehud Barak a învinuit organizaţia radical-islamică Hezbollah, pe care şi Vladimir Tschukov, expert în problemele Orientului Apropiat, o consideră vinovată. Din cercurile diplomaţilor străini acreditaţi la Sofia, răspunderea pentru atentat a fost atribuită tot Hezbollah.

O mînă de ajutor în investigarea atentatului

Şi expertul israelian Boaz Ganor presupune că Iranul se ascunde în spatele barbarului act, fără a exclude Hezbollahul din ucigaşa ecuaţie. Cu doar cîteva zile în urmă, în Cipru fusese arestat un combatant Hezbollah care plănuia un atentat asemănător cu cel de la Burgas. Indiciile trimit aşadar din nou către Iran şi Hezbollah.

Solomon Passy, fost ministru de externe al Bulgariei, expert în probleme de securitate, este convins că Bulgaria are nevoie în elucidarea cazului de ajutor din partea Uniunii Europene şi a Alianţei Nord-Atlantice. Şi fosta comisară europeană Kritsalina Georgieva se pronunţă în favoarea unei strînse cooperări cu Uniunea Europeană şi Europol, în depistarea făptaşilor.

Pedepsirea lor este iminenta - a dat de înţeles Izach Aharonovitsch, ministrul israelian pentru securitate internă, atunci cînd a afirmat, potrivit agenţiei israeliene de ştiri ynet. că se va socoti cu sforarii atentatului de la Burgas.